Componentele Secţiei de Gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Şcolar, de la cele mai mici, până la cele mai mari, au dat o ultimă reprezentaţie în anul 2009. Şi aceasta pentru că pe Moş Crăciun l-au impresionat rezultatele obţinute în acest an de sportivele reşiţene şi a hotărât să trimită câţiva mesageri, pentru a le aduce cadouri.
Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin a avut acest rol, iar „Cupa D.S.J.“ a marcat finalul sezonului competiţional pentru Secţia de Gimnastică ritmică a C.S.Ş.R. După ce au prezentat câteva exerciţii, cu şi fără obiect, individual sau în ansamblu, sportivele pregătite de Luminiţa Laţcu, Dana Târba şi Mihaela Maiogan au fost recompensate cu cele mai dulci cadouri, înaintea Sărbătorilor.
„Cupa D.S.J. şi-a schimbat, în ultimul moment, locul de desfăşurare, de la sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 9, unde se pregătea amenajarea unei expoziţii, la sala de gimnastică artistică a Clubului Sportiv Şcolar. La acţiunea de final de an a fost prezent şi directorul C.S.Ş. Reşiţa, prof. Ioan Stan, care şi-a spus din nou of-ul, acela că gimnastele nu au încă o sală a lor de pregătire, dar tot acesta a menţinut aprinse speranţele că într-o bună zi problema va fi rezolvată.
Marian Cărăvan
[email protected]
