Caraş-Severin, Romania

De mai bine de un secol, România aniversează anual crearea aviaţiei sale, care, din iunie 1910, a constituit o adevărată mândrie pentru ţară. Datorită istoriei sale de-a dreptul eroice, românii au stabilit ca Aviaţia să-l aibă ca patron spiritual pe Sf. Ilie, a cărui zi se sărbătoreşte pe 20 iunie.

Ziua de 17 iunie reprezintă momentul istoric al primului zbor efectuat de ing. Aurel Vlaicu, la bordul aparatului Vlaicu I, în prezenţa unei asistenţe numeroase din care făceau parte şi autorităţile vremii. Avionul amintit, conceput în întregime de Aurel Vlaicu, a rulat câţiva metri şi a zburat la o înălțime de 3-4 m, parcurgând în zbor o distanţă de aproximatic 50 de metri, după care a aterizat uşor. Visul lui Vlaicu se împlinise: aparatul său zburase.

Datorită acestei realizări, România este a treia ţară din lume (după SUA şi Franţa) pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aeroplan original, conceput, proiectat, construit şi pilotat de către unul dintre fiii săi, fapt consemnat atunci de toate ziarele vremii. Ziua Aviaţiei reprezintă aniversarea tuturor aviatorilor militari şi civili, piloţi, tehnicieni, ingineri, cercetători, proiectanţi, paraşutişti şi planorişti, oameni care activează în domeniul zborului. Amintim cu mândrie că românii sunt premergători în domeniul aeronauticii internaţionale – Coandă, Vuia şi Vlaicu.

Primul a proiectat şi construit cel dintâi avion cu reacţie din lume (1910) – cu 30 de ani înainte de a se fi conceput construcţia acestora de către alte ţări, iar Vuia a zburat la 18 martie 1906 cu un avion prevăzut cu un tren de aterizare propriu.

Aviatorii români au fost întotdeauna bărbaţi curajoşi, care au străbătut cu puterea sufletului lor spaţiile şi timpurile şi care nu s-au speriat de înălţimile văzduhului. Faptele de eroism săvârşite în timpul celor două războaie mondiale dovedesc pe deplin acest lucru. La ora actuală, piloţii români se antrenează cot la cot cu cei din NATO şi la nivelul standardelor acestora.

Situaţia actuală, datorită conjuncturilor economice – de a avea o aviaţie cu mai puţine aparate decât alte ţări din NATO – este compensată prin talentul înnăscut al piloţilor români. Să păstrăm veşnic amintirea aviatorilor care au fost şi a celor de azi. Faptele lor să rămână neşterse în sufletul nostru şi al generaţiilor viitoare.

Lt. comandor (r) de Aviaţie

Petru Curuţa

1 Comment

Adaugă comentariu