Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Noua față a cinematografului din Caransebeș a fost prezentată aleșilor la ultima ședință a legislativului local.

Prezentarea a fost făcută chiar de către directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, cel care coordonează îndeaproape lucrările de reabilitare. „Cei care ați fost pe vremuri în cinematograf, nu veți mai recunoaște sala, este o sală făcută pentru 100 de ani de acum înainte. Dacă a rezistat 100 de ani, prin două războaie, ne-am gândit să-l facem pentru încă un secol”, le-a transmis Cojocariu consilierilor locali. În consecință, imediat după prezentarea proiectului, aceștia au aprobat documentația tehnico-economică a investiției care se realizează doar de la bugetul local.

Alte subiecte de pe masa aleșilor au vizat programul anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local pe 2016 sau rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru 2016-2017, ambele primind undă verde, la fel ca și organizarea Târgului de Paște de la Caransebeș, în perioada 1 aprilie-10 mai. Căsuțele și terasele vor asigura și în acest an un comerț civilizat în spiritul Sărbătorilor. „Închirierea căsuțelor pe toată durata Târgului costă 600 de lei/bucată în sectorul de alimentație publică și 400 de lei/bucată pentru micii comercianți. Spațiile comerciale și căsuțele vor fi amplasate pe două rânduri, de la parcarea din colțul Casei de Cultură până la intrarea în fostul restaurant Pomul Verde”, a mai precizat directorul Ioan Cojocariu.