Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ziua Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa va fi sărbătorită miercuri, 5 iunie, anunţă iniţiatorul proiectului, Cornel Popovici Sturza, preşedintele Grupul Ecologic de Colaborare Nera.

Preşedintele ONG-ul doreşte ca, din acest an, data de 5 iunie să rămână în calendarul activităţilor ecologice ca fiind Ziua Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa. Pentru reuşita acestei iniţiative, GEC Nera, în parteneriat cu Administraţia Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, implementează perioada aceasta un proiect de interes public finanţat în cadrul Programului „Spaţii Verzi – componenta Arii Naturale Protejate“, pe care îl derulează Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.

În acest sens, miercuri, la Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oraviţa, va avea loc o festivitate destinată acestui eveniment, în cadrul căreia se vor purta discuţii despre patrimoniul arealului, dar şi despre beneficiile pe care le-ar putea aduce aria protejată comunităţilor locale din zonă. Tot cu acest prilej, elevii mai multor şcoli din Oraviţa se vor întrece în cadrul concursului „Lumea mirifică a Cheilor Nerei“. Ziua Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa va fi marcată şi în 6 iunie, în localitatea Sasca Montană.

1 Comment

  1. alte fotografii?????

    eu am avut plăcerea de a bate cu piciorul aceste zone minunate;
    de ce nu sunt mai multe fotografii?

    foarte mulți prieteni au venit în zonă, dar ….. n-ar fi mai ușor să-i lămuresc cu niște fotografii? (și pe Google Earth sunt puține)

    link-ul acestui articol puteți fi siguri că va ajunge la mulți prieteni iubitori de **natură crudă**!

Adaugă comentariu