Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ. Zece familii fără locuință vor beneficia de proiectul „Centrul de reintegrare comunitară Caransebeș”, derulat în parteneriat de municipalitate, TMD Friction și Asociația „Jesus Christ Living Hope Ministry”.

Administrația locală pune la dispoziție un hectar de teren la Jupa, pe care se vor construi atât cele zece locuințe pentru nevoiași cât și un club de formare continuă, sere și culturi agricole.

„Este un proiect frumos care va rămâne peste ani, noi venim doar cu suprafața de teren care oricum era nefolosită. Acolo se vor construi zece case și spații de producție, este o inițiativă foarte bună iar noi am colaborat excelent cu partenerii noștri și în alte proiecte de natură socială”, a precizat primarul Marcel Vela. Acesta a adăugat că terenul a fost atribuit în folosință gratuită pe perioada existenței construcțiilor. Familiile asistate în Centrul care se va construi la Jupa vor beneficia de servicii timp de 3 ani, perioadă în care membrii acestora vor fi formați și pregătiți pentru a deprinde abilități practice de viață și pentru a putea fi integrați ca cetățeni responsabili în comunitate. Acestea vor fi selectate riguros, din rândul familiilor care nu au un acoperiș sau locuiesc într-un spațiu impropriu

Adaugă comentariu