Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Perspectivele salariale pentru angajații din Caraș-Severin pentru perioada 2015-2017 sunt de un optimism moderat.

O spune Comisia Națională de Prognoză, o instituție ce elaborează previzuni pe termen scurt, mediu și lung despre dezvoltarea economico-socială a României. Potrivit proiecției principalilor indicatori economico-sociali până în 2017, publicată de CNP, tendința salariului mediu net al cărășenilor este una crescătoare însă aceștia nu se vor bucura de o majorare semnificativă.

Acesta va crește cu doar 5,7 la sută, de la 1.290 de lei la finele lui 2014 la 1.363 de lei la sfârșitul acestui an, existând perspectiva să ajungă chiar și până la 1.494 de lei în 2017. Chiar și așa, Caraș-Severinul va rămâne și în următorii trei ani județul din zona de vest cu cel mai mic salariu mediu net, spre deosebire de Timiș (2.134 lei), Arad (1.743 lei) și Hunedoara(1603 lei). La capitolul șomaj, cărășenii vor fi întrecuți în regiune în următorii ani doar de vecinii din Hunedoara.

Experții Comisiei Naționale de Prognoză estimează că rata șomajului va continua să scadă în Caraș-Severin, de la 5,4 la sută în prezent la 5 procente până în 2017, în timp ce in Timiș, de exemplu, va ajunge în următorii trei ani la 1,5 la sută, cea mai scăzută din România, după județul Ilfov (1,3 la sută). În paralel, numărul mediu de salariați cărășeni va înregistra o creștere, de la 51.300 în prezent la aproape 55.000 la sfârșitul anului 2017.

Acestea sunt însă doar niște estimări, rămâne de văzut dacă economia reală a județului Caraș-Severin va demonstra în următorii ani că se află, nu doar pe hârtie, pe un trend ascendent care se va resimți și în nivelul de trai al locuitorilor acestui județ.

Adaugă comentariu