REŞIŢA – Direcţia Judeţeană pentru Tineret Caraş-Severin, împreună cu Centrul de Voluntariat Reşiţa, organizează în perioada 10-14 iunie 2015 un schimb de experienţă cu centrele de tineret din Sibiu şi Braşov.
La acest proiect participă 24 de tineri voluntari din Reşiţa, majoritatea dintre ei elevi de liceu, selecţia participanţilor realizându-se pe baza unui formular de aplicaţie. Schimbul de experienţă va fi realizat sub forma unei vizite de studiu, adresându-se celor care activează deja la Centrul de Voluntariat sau/şi la Centrul de Tineret Mansarda, celor care sunt interesaţi să dobândească şi să îşi dezvolte noi cunoştinţe, noi abilităţi.
Abordarea propusă este una experienţială. Se vor creea situaţii diferite în cadrul acestei vizite, participanţii vor fi puşi în ipostaze inedite, oferindu-le posibilitatea de a învăţa în mod direct şi de a-şi extrage experienţe proprii. În afară de întâlnirile tinerilor la centrele de tineret din Sibiu şi Braşov vor fi planificate activităţi de genul „treasure hunt“.
Căutarea de „comori“ pe care o au de făcut participanţii presupune tot felul de sarcini, unele de orientare, altele de cultură generală şi logică iar altele pur şi simplu comice. Câteva exemple de sarcini din cadrul acestui experiment: vor vizita o fabrică de ciocolată şi îngheţată, vor identifica colecţiile de la Muzeul „Prima Şcoală Românească“, vor trebui să se lămurească ce este „testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu“, vor localiza Strada Sforii din Braşov şi vor afla câte familii locuiesc aici, şi nu în ultimul rând vor fotografia „ceva“ din ceea ce au văzut şi le-ar plăcea să vadă şi la Reşiţa.
Pentru participanţi va fi o bună oportunitate de dezvoltare prin interacţiunea cu grupuri de tineri din oraşe recunoscute ca având un bogat patrimoniu cultural-istoric şi mult mai multe posibilităţi de petrecere a timpului liber în mod activ. Parteneri în cadrul acestui proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului sunt Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov.