Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – În prag de sărbători, tinerii din cadrul Episcopiei Caransebeşului nu-i uită pe cei aflaţi la nevoie.

Zilele trecute, în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din municipiul de pe Timiş şi Sebeş a avut loc spectacolul caritabil „Din iubire dăruim iubire”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, în parteneriat cu Casa de Cultură „George Suru” şi clubul de dans sportiv „Magnum Team”, din Reşiţa.

Spectacolul a fost deschis în paşi de dans de trei perechi de tineri talentaţi şi a continuat cu piesele de teatru „Jocul de cărţi” şi „Omul din cerc”, puse în scenă de trupa „Credo”, condusă de profesorul Rada Petrişor. Pe aceeaşi scenă a mai fost prezentat şi monologul „Telefonul”, iar finalul serii a aparţinut corului Facultăţii de Teologie din Caransebeş.

Întreaga seară a fost dedicată strângerii de fonduri pentru micuţa Ecaterina Urieş, în vârstă de numai trei ani, beneficiară a Centrului de zi pentru copii al Episcopiei Caransebeşului. Prin grija organizatorilor acestui eveniment caritabil, dar şi cu sprijinul participanţilor, micuţa Ecaterina va fi supusă, în perioada următoare, unei intervenţii chirurgicale, ce-i va reda vederea.

Trupa de teatru „Credo” a luat fiinţă în luna noiembrie 2010, fiind formată exclusiv din tineri membri ai Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului. Membrii trupei se implică în special în manifestări de caritate, destinate copiilor şi bătrâni.

Adaugă comentariu