REȘIȚA – Vineri, 18 martie, ora 18, HC Adrian Petrea – CSM Ploiești, în Liga Națională de handbal masculin.
Prim divizionara masculină de handbal HC Adrian Petrea încearcă să facă uitat cât mai repede meciul de campionat de la Timișoara, de unde reșițenii s-au întors învinși, și speră să facă un meci bun vineri seara, pe teren propriu, când vor da piept cu CSM Ploiești, în etapa a XXV-a a Ligii Naționale. Antrenorul Adrian Petrea s-a mai liniștit după acel meci și își dorește să vadă o altă față a echipei sale în fața Ploieștiului, o echipă mai slab clasată, dar care nu va face un simplu act de prezență pe teren. Echipa care reprezintă Reșița în Liga Națională este foarte aproape de calificarea în premieră în play-off, pe care o poate obține chiar vineri seara.
“După meciul de la Timișoara am fost puţin supărat, nervos. Nu pot să acuz băieţii pentru că nu-mi va fi niciodată ruşine cu ei, cu cei care am plecat la drum. Cu ei am construit echipa de seniori şi nici mie nu-mi va fi ruşine. Până la urmă dacă nu greşesc în viaţă, ca şi antrenor sau ca şi echipă, nu am de unde să învăţ, nu poate fi totul perfect. Şi atunci ajung la aceeaşi concluzie, trebuie uitat meciul de la Timişoara şi nu ne rămâne decât variantă victoriei în meciul de acasă cu CSM Ploieşti. La ultimele partide s-a acumulat şi oboseala, psihică şi fizică. Săptămâna aceasta ne vom concentra pe recuperarea medicală, în primul rând, pentru că avem jucători care acuză dureri. Vrem ca vineri seara să fim proaspeţi şi să fim apţi toţi. Ilie Vaidasigan acuză dureri la muşchi, e vorba de o contractură. Rică Pîrîianu este în continuare indisponibil, dar sper să fie apt la meciul de vineri. La fel Huta şi Dospinescu, dar sunt dureri uşoare care până vineri se vor remedia”, a spus antrenorul Adrian Petrea.
Partida HC Adrian Petrea Reșița – CSM Ploiești va avea loc vineri, 18 martie, de la ora 18, la Sala Polivalentă din Reșița, fiind arbitrată de bucureștenii M. Pârvu și A. Stamatoiu.