Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rosso-nerii au încheiat săptămâna cu o victorie clară în Valea Domanului. Elevii antrenați de Leontin Doană au învins cu scorul de 5-2 formația Millenium Giarmata, într-un meci amical care a avut loc sâmbătă, 18 februarie, pe terenul sintetic din Valea Domanului.

Singurul gol al primei reprize a fost marcat de Souleymane Keita, iar în partea secundă a meciului, rosso-nerii au înscris prin același Keita, Fabian Himcinschi reușind dubla. Marius Călin și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, iar CSM Reșița învinge Giarmata, echipă pe care o va întâlni și în meciurile oficiale din Liga a III-a, Seria a IV-a. Giarmata a înscris în poarta rosso-nerilor de două ori în repriza a doua, după două greșeli în defensiva Reșiței.

„Acest joc a fost un test util pentru noi, am întâlnit o echipă care este cu noi în serie și mă bucur că am reușit să o învingem în acest amical. După părerea mea, am primit cele două goluri din cauza greșelilor personale, dintr-un penalty și dintr-o greșeală de portar. Cu toate acestea, vreau să-mi felicit băieții pentru efortul depus, am avut săptămâna trecută trei jocuri și puțin s-a simțit oboseala în jocul echipei mele. Jocul fotbaliștilor mei începe să semene ca cel pe care mi-l doresc eu, dar mai avem mult de lucru. În cel mai scurt timp, sper că vom pune anumite lucruri la punct. Următorul joc amical va fi sâmbătă, 25 februarie, la Moldova Nouă împotriva echipei locale, iar după acest joc, vom mai încerca să organizăm încă un joc de verificare, deoarece s-ar putea ca Pandurii Tg. Jiu II să se retragă din campionat”, a declarat antrenorul Leontin Doană.

CSM Reșița: Zimmermann, Szijj, Banac, Opriș, Liuba, Bloju, Costachi, Poiană, Muselin, Keita, Beloescu. Au mai intrat: Petruț, Breșneni, Negoescu, Himcinschi, Călin, Săndescu, Coviț și Negrei.

 

Adaugă comentariu