CARANSEBEȘ – Acoperișul unui bloc din cartierul Pipirig a fost la un pas să se desprindă cu totul în timpul codului portocaLiu de marți, doar intervenția pompierilor caransebeșeni, salutată și de primarul Felix Borcean, salvând situația.
„Caransebeșul este supranumit <<orașul vânturilor>>, ieri am avut o sesizare din partea unui cetățean din Pipirig despre desprinderea unei bucăți din acoperișul unui bloc, i-am anunțat pe cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Caransebeș, care la rândul lor au chemat pompierii și cu acea autoutilitară ultramodernă au reușit să soluționeze problema foarte rapid. Îi felicit pe cei din Detașamentul de Pompieri Caransebeș pentru promptitudinea cu care au acționat, la fel și pe cei din SVSU”, a precizat edilul, acesta adăugând că prezența autoutilitarei pompierilor militari caransebeșeni este mai mult decât benefică, utilajul fiind de folos și în perioada ninsorilor abundente de acum câteva luni.