REŞIŢA – În opinia deputatului Valeria Schelean, fondurile aprobate ar ajunge doar pentru zece luni.
Aprobarea bugetului de stat pe anul 2013 şi statutul parlamentarilor au fost subiectele prezentate vineri, 8 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de deputatul ARD de Caraş-Severin, Valeria Schelean.
„Bugetul pentru acest an este unul foarte restrictiv, care s-a construit mai mult pe creşterea taxelor şi impozitelor decât pe o viziune clară, deschisă spre investiţii şi dezvoltare. De altfel, sumele alocate pentru investiţii sunt foarte reduse. Este un buget care, în primul rând, nu acoperă funcţionarea tuturor ordonatorilor principali de credite decât pentru o perioadă de zece luni. În comisiile de specialitate, şi în cea pentru Justiţie, din care fac parte s-a amintit acest lucru. Cheltuielile Ministerului Justiţiei pot fi susţinute, de asemenea pentru doar zece luni“, a declarat Valeria Schelean.
Deputatul a mai amintit că a formulat un număr mare de amendamente la acest aspect, dar acestea nu au stat în picioare, cauza fiind, potrivit declaraţiilor, decizia politică. Valeria Schelean activează în cadrul comisiei juridice şi a celei pentru monitorizarea hotărârilor CEDO. În privinţa statutului parlamentarilor, deputatul susţine păstrarea textului legii în ceea ce priveşte încetarea calităţii de deputat sau senator de la data rămânerii definitive prin neatacare în instanţă a reportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.
„Susţinem introducerea acestui articol, pentru că eliminarea lui ar crea o situaţie în care ANI ar putea constata existenţa unei stări de incompatibilitate, iar parlamentarul să nu atace în instanţă acest raport al ANI şi, practiv, actul administrativ ar rămâne lipsit de orice efect. Adică parlamentarul ar putea să scape de la încetarea mandatului“, a mai precizat Valeria Schelean.