Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Instituţia Prefectului Caraş-Severin a dispus verificări în şcoli pentru distribuirea produselor lactate şi de panificaţie în condiţii igienico-sanitare şi la timp.

În contextul aprobării participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene prin care se acordă ajutor financiar din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru acordarea gratuită de fructe, legume, lapte şi produse lactate în şcoli, a fost constituită prin ordin al prefectului o comisie care va urmări derularea acestui program în perioada 2017-2023 şi implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018.

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, în calitate de coordonator al comisiei responsabile pentru buna derulare a programului, a dispus verificări în unităţile de învăţământ din judeţul Caraş-Severin pentru buna derulare a acestuia şi pentru distribuirea produselor lactate (lapte) şi de panificaţie (corn sau biscuiţi) în condiţii igienico-sanitare şi la timp. Astfel, în luna octombrie 2017 instituţiile abilitate au realizat verificări la trei şcoli gimnaziale, două şcoli primare şi cinci grădiniţe din judeţ şi au fost date avertismente pentru spaţiile de depozitare pentru două şcoli. De asemenea, au fost verificate graficul de distribuţie, condiţiile privind mijloacele de transport şi condiţiile de depozitare la un distribuitor.

În această perioadă sunt în derulare contractele pentru produsele destinate elevilor, distribuţia fiind lotizată pe 18 zone. Pentru implementarea măsurilor educative pentru anul şcolar 2017-2018, asociate distribuţiei de lapte, produse lactate şi de panificaţie, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, prin consultare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, a optat pentru organizarea de vizite ale elevilor la unităţi de procesare a laptelui. 

Adaugă comentariu