Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Anul trecut, poliţiştii cărăşeni au primit peste 11.000 de apeluri prin sistemul 112.La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin în anul 2011 prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 au fost preluate un număr de 11.646 apeluri, dintre acestea 7.498 au fost apeluri din mediul urban şi 4.148 din mediul rural.

Comparativ cu anul 2010, se observă o scădere uşoară a numărului total de apeluri, în condiţiile în care în mediul urban avem o scădere de 8,6%, iar în mediul rural o creştere de 13,2%. Media apelurilor 112 pe zi este de 31,9 în uşoară scădere faţă de anul 2010, când s-au înregistrat 32,2 apeluri pe zi. Au fost înregistrate 1.877 de apeluri privind săvârşirea de infracţiuni.

La 3.400 de apeluri, poliţiştii au intervenit pentru a aplana stări conflictuale, a aplica sancţiuni contravenţionale sau a-i avertiza verbal pe cei care nu au respectat normele legale. Accidentele rutiere cu victime produse pe raza judeţului nostru au reprezentat şi ele subiecte ale acestor apeluri, numărul acestora fiind de 344. Au existat 1.331 de apeluri neconfirmate (abuzive) înregistrate în anul 2011, din care 756 au reprezentat o sancţiune contravenţională pentru apelant.

Adaugă comentariu