REŞIŢA – Începând de săptămâna viitoare, forul universitar de pe malurile Bârzavei deschide perioada înscrierilor în mai multe centre din judeţ.
Conducerea universităţii reşiţene a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, care este situaţia locurilor fără taxă şi a celor fără finanţare de la buget disponibile în această toamnă pentru tinerii absolvenţi de liceu sau de licenţă. Ponderea locurilor fără taxă este undeva la 40% din totalul locurilor disponibile, iar reprezentanţii Universităţii Eftimie Murgu vor merge în judeţ, în diferite licee – în baza unui acord cu Inspectoratul Şcolar –, şi vor prelua dosarele tinerilor interesaţi să facă o facultate sau să urmeze un studiu masteral la Reşiţa.
„Săptămâna viitoare va fi deschisă perioada înscrierilor la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, pentru toate programele de studii din oferta educaţională a instituţiei noastre, pentru anul universitar 2014/2015. Aceasta se va derula începând din data de 14 iulie, până în 22 iulie, în fiecare zi între orele 9.00 şi 16.00. Aşteptăm tinerii la universitatea din Reşiţa, îi aşteptăm pe cei care doresc să îşi modeleze viitorul cu universitatea noastră“, a precizat rectorul Doina Frunzăverde.
Echipe din cadrul UEMR vor merge în judeţ în perioada înscrierilor. „Pentru a veni în sprijinul comunităţii locale şi a tinerilor din judeţul Caraş-Severin, în acest an, Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa deschide centre de înscriere, de preluare a dosarelor de admitere, în nouă localităţi din judeţul nostru, a mai spus rectorul Doina Frunzăverde. În fiecare zi, între orele 10.00 şi 16.00, în câte o localitate, vor fi prezenţi colegi de-ai noştri care nu numai că vor prelua dosare, dar vor putea răspunde la faţa locului la întrebări, vor putea să-i consilieze pe cei care nu s-au hotărât încă pentru ce program de studii optează, în ce domeniu vor să se pregătească pentru o viitoare carieră. În ceea ce priveşte numărul de locuri, în prezent, pentru studii universitare de licenţă, avem 1.225 de locuri, dintre care 925 învăţământ cu frecvenţă, şi diferenţa, 300 de locuri, sunt la învăţământ la distanţă. În ceea ce priveşte structura acestor locuri şi finanţarea, cam 40% dintre locurile pe care le scoatem la concurs în această sesiune sunt locuri fără taxă. În cazul în care vom avea mai mulţi înscrişi decât aceste locuri fără taxă, deci vom avea şi înscrişi pe locurile cu taxă, sper că vom reuşi să obţinem sprijinul promis din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin transferul unor locuri finanţate de la bugetul de stat, neocupate în altă parte, către universitatea noastră, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, şi acum doi ani. În ceea ce priveşte alocarea pe facultăţi şi pe programe de studii, am alocat un număr mai mare de locuri finanţate de la bugetul de stat pentru Facultatea de Inginerie şi Management, pentru că am observat în ultimii ani că nu putem satisface cu absolvenţi de la Reşiţa toate cererile de absolvenţi pe care le formulează mai ales companiile multinaţionale care au început să-şi desfăşoare activitatea în judeţul nostru. Anul acesta am avut, din nou, mai multe cereri de absolvenţi decât am avut absolvenţi pe domeniile pe care dânşii au nevoie şi din acest motiv ne-am hotărât să mergem cu un număr mai mare de locuri pentru studenţii care optează pentru un studiu în inginerie. Sigur este mai greu, durează şi cu un an mai mult decât domeniile economice sau în domeniul socio-uman, dar există într-adevăr la ora actuală foarte mare nevoie de absolvenţi şi, ceea ce mă bucură, există acest necesar de absolvenţi acasă la noi, la Reşiţa, sau în alte localităţi din judeţul nostru. Mi-aş dori ca un număr cât mai mare dintre tinerii noştri să studieze la noi acasă, pentru că au învăţământ de calitate şi au toate serviciile studenţeşti necesare la nivelul la care îl au în orice universitate din România sau din Europa. Dar ne dorim nu numai să studieze ci şi, ulterior, după ce-şi termină studiile, să-şi găsească un loc de muncă bun, bine plătit, şi să contribuie, împreună cu noi toţi, la dezvoltarea regiunii“.
Pentru această primă sesiune a admiterii, sunt disponibile 1.225 de locuri pentru studiile de licenţă, dintre care 925 sunt la zi. Dintre acestea, 370 sunt fără taxă, incluzând şi şapte locuri pentru rromi, iar 555 sunt cu taxă. De asemenea, pentru tinerii de origine română de pretutindeni sunt disponibile 100 de locuri, toate fără taxă, dintre care 80 de locuri sunt cu bursă. Sunt disponibile şi 300 de locuri cu taxă pentru învăţământul la distanţă.
La capitolul studii masterale, sunt disponibile 505 locuri, toate la zi, dintre care 200 sunt finanţate de la buget, iar 305 sunt cu taxă. Pentru tinerii români veniţi din străinătate sunt disponibile 25 de locuri, toate fără taxă, dintre care şapte sunt cu bursă.
Dintre facultăţi, cea mai avantajată din punct de vedere al locurilor bugetate este, potrivit conducerii, cea de Inginerie. „La Inginerie avem 180 de locuri la licenţă şi încă 280 de locuri la master, spune Codruţa Hamat, decanul Facultăţii de Inginerie şi Management. Ceea ce este foarte important este că la Reşiţa de aproximativ 40 de ani există tradiţie în ştiinţele inginereşti, formăm ingineri atât în domeniile tradiţionale, construcţii de maşini, materiale, electromecanică, şi de asemenea în cele de avangardă cum ar fi Ingineria Economică, Informatica şi Energiile Regenerabile. Avem şase domenii de studii la licenţă, acestea sunt Inginerie Mecanică, Inginerie Industrială, Ingineria Materialelor, Inginerie Electrică, Inginerie şi Management, Ingineria şi Ştiinţe ale Informaticii, fiecare dintre acestea având în subsidiar o serie de programe de studii“.
Antoniu Mocanu