REŞIŢA – După un început mai greu, pentru gruparea studenţească reşiţeană au apărut şi rezultatele, la jumătatea turului.
Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa s-a aliniat şi în acest an la startul întrecerii Diviziei A, Seria B. La jumătatea întrecerii, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au acumulat şapte puncte, din două victorii pe teren propriu cu cele două echipe din Timişoara, şi o remiză în deplasare la Bowling Sfântu Gheorghe.
Formaţia reşiţeană este una cu o medie de vârstă foarte scăzută, cele mai mari jucătoare având 20 de ani. Majoritatea componentelor echipei sunt junioare I, care evoluează cu succes la categoria lor de vârstă din Campionatul Naţional, fiind pe primul loc, cu şanse reale de a termina pe această poziţie fruntaşă înaintea prezenţei în turneul semifinal. În timp, experienţa se acumulează în meciurile de Divizia A, unde reşiţencele au ca adversare şi sportive senioare. Aflată în plin proces de reconstrucţie, într-un proiect pe termen lung, demarat imediat după ce echipa a părăsit Liga Naţională, Universitatea Reşiţa face faţă cu un lot tânăr întrecerii din Divizia A.
După un început mai greu, pentru gruparea studenţească reşiţeană au apărut şi rezultate, de la jumătatea turului. Universitatea a făcut meciuri bune, în care chiar conducea la pauză, dar evoluţia din repriza secundă a dus de multe ori la deznodământ nefavorabil. Punctul smuls în deplasare la Sfântu Gheorghe le-a readus handbalistelor încrederea în forţele proprii şi aşa au mai venit încă două succese, ambele pe teren propriu, cu cele două reprezentante ale municipiului de pe Bega, Universitatea şi CS Timişoara. Iată rezultatele înregistrate în prima parte a campionatului de Universitatea Reşiţa: 18-27 cu Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu (deplasare), 20-32 cu Mureşul Târgu Mureş (acasă), 18-33 cu CSM Slatina (d), 24-25 cu CSM Bistriţa (a), 25-29 cu Naţional Râmnicu Vâlcea (d), 20-21 cu SCM Universitatea Piteşti (a), 21-21 cu Bowling Sfântu Gheorghe (d), 25-34 cu HC Vlady Oradea (d), 29-23 cu Universitatea Timişoara (a), 24-29 cu HC Alba Sebeş (d) şi 36-31 cu CS Timişoara (a).
În turul campionatului, antrenorii Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au mizat pe următorul lot de jucătoare: Codruţa Buda, Ioana Stoiculescu, Alexandra Popescu, Andra Ioţa, Andrada Stamin, Alina Cristea, Alexandra Dinu, Adriana Voina, Alexandra Mihai, Lorena Mocodean, Beatrice Kovari, Gianina Iung, Kinga Fazakas, Mădălina Dragoş, Claudia Stanciuc, Iasmina Roşian, Claudia Baldovin, Cătălina Dumitrescu, Rebecca Pecoli, Lavinia Grozuşa, Andreea Matula, Alexandra Pîrcioagă.
JCS-Carmen Dobre