Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În repetate rânduri, preşedintele filialei cărăşene a Blocului Naţional Sindical, Nicolae Drăgan, a solicitat informații despre stadiul investiţiilor la aeroportul din Caransebeş.

Ca atare, sindicalistul s-a declarat siderat de rezultatul votului de luni al consilierilor judeţeni în privinţa rezilierii contractului de concesiune.

„De mai multe ori am cerut detalii despre acest subiect şi sunt foarte dezamăgit de aceşti consilieri judeţeni care nu sunt de puţin timp în administraţia publică, ba din contră. Pe mine m-a dezamăgit echipa PSD-ului care, prin consilierii Spânu, Ştefănescu şi alţii, nu a votat rezilierea contractului de concesiune pentru aeroportul din Caransebeş. Dacă cineva s-ar uita mult mai atent şi ar dori să afle amănunte (cu toate că sunt convins că toţi consilierii ştiu) ar afla despre buba care se numeşte Arabela (Axente Obrejan – n.r.) şi aeroportul. Solicit ca această reziliere să aibă loc cât mai urgent, cu atât mai mult cu cât există solicitarea din partea autorităţilor publice locale, adică primăriile din Reşiţa şi Caransebeş, de a se crea un parteneriat prin care să se acceseze fonduri europene. Aici vorbim strict de administrare publică, pentru că un aeroport privat de asemenea dimensiuni nu cred că are nici Onassis. Ar fi bine ca reprezentanţii judeţului să nu se joace, pentru că toţi, indiferent de partidele politice din care provin, vorbesc cu subiect şi predicat că singura şansă de relansare a acestui județ este, în momentul de faţă, turismul“, a precizat Nicolae Drăgan.

În opinia preşedintelui BNS Caraş-Severin, soluţia turismului propusă pentru revigorarea economică a judeţului este strâns legată de existenţa şi funcţionalitatea aeroportului.

„Fără aeroport nu putem vorbi de un turism la standardele actuale. Nouă Ceauşescu ne-a lăsat acest «bilet în alb» care este aeroportul din Caransebeş. Nu-l cunosc pe domnul Arabela, dar putem verifica foarte uşor starea de reorganizare, insolvenţă şi cine a cerut-o la firmele dumnealui“, a mai amintit Nicolae Drăgan.

Sindicalistul a mai ţinut să precizeze că, privind revigorarea judeţului, SC Arsenal are un rol important, reieşit şi din adresa trimisă de către Preşedinţia României conducerii societăţii. „E un răspuns pe jumătate ca de obicei. Dar este un pas important şi, acum, problema se împarte în două. Parlamentarii şi autoritatea publică din Caraş-Severin trebuie să se bată la nivel politic pentru a rezolva unele probleme din această unitate. În al doilea rând, sper să iasă din adormire conducerea Arsenal pentru că şi Preşedinţia aminteşte în adresă că este necesară o analiză temeinică a capacităţilor de producţie şi a altor veriabile, având în vedere că există posibilitatea ca unele contracte să fie viabile. Trebuie să facem presiuni“, a mai precizat liderul BNS.

 

Adaugă comentariu