Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deşi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, spunea că este necesară punerea în funcţiune a deponeului de la Lupac până în 15 iulie, data respectivă a fost depăşită, ba chiar amânată până la finele acestei luni.

„Se lucrează la drumul de acces, am spus de fiecare dată că fără acest drum nu punem deponeul în funcţiune pentru că nu are sens să riscăm, riscurile sunt destule. Constructorul, precizez că după o serie de licitaţii s-a găsit şi un constructor, a solicitat o prelungire a termenului din cauza vremii nefavorabile. Este cam greu să asfaltezi prin ploaie“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu.

Constructorul are de realizat 4,5 km de drum spre obiectiv, însă ploaia din ultima perioadă a încetinit lucrările, iar termenul de finalizare prevăzut pentru sfârșitul lunii iulie va fi cu siguranță depășit. „Termenul de finalizare a drumului este sfârşitul acestei luni. Poate că va fi depăşit, lucru care nu îmi convine, dar se vor rezolva toate. O să deschidem şi deponeul de la Lupac, importantă este construirea drumului de acces“, a mai precizat şeful judeţului.