Caraş-Severin, Romania

DOBRAIA – Andrei, un elev de clasa a IV-a, ne oferă tuturor un exemplu de dăruire și ambiție, un model de urmat şi pentru adulţi.

Într-un decor desprins dintr-o poveste, în care te aştepţi să întâlneşti câte o zână, își trăiesc viața cei 23 de locuitori ai Dobraiei. Cătunul, aparținător comunei Cornereva, are cea mai mică școală din România, cu doar 3 elevi și a lor învățătoare. Două surioare gemene la grădiniță și Andrei, elev în clasa a IV-a. Deși peisajul este de o frumusețe și o puritate senzațională, viața locuitorilor de aici este departe de a fi idilică. În Dobraia parcă te intorci în timp. Uită de confortul vieții moderne, uită de străzi, servicii medicale ori drum de acces. Aici suntem în altă dimensiune. Una în care timpul devine vâscos, pericolele sunt la tot pasul, iar un posibil ajutor din exterior este sinonim cu o aventură off road care pune pe gânduri și pe cei mai împătimiți practicanți.

Recent, BCR a avut o acțiune de ajutorare a micuților care învață în Dobraia. Au adunat hăinuțe, rechizite, dulciuri, precum și produse alimentare de bază și s-au avântat spre cătunul izolat. Au simțit pe pielea lor (la propriu) ce înseamnă să ajungi la Dobraia. Cine caută senzaţii extreme să-i contacteze pe băieții de la #extremcs și să-i roage să-i ducă într-o plimbare pe ruta asta. O să vă rămână în memorie!

Este de prisos să menţionăm bucuria copilașilor când și-au primit cadourile. Bucuria unui copil nu poate fi povestită. Trebuie privită și simțită. Dar în spatele bucuriei, găsim o realitate dură. Andrei, elevul de 10 ani, face câte două ore pe zi prin sălbăticie ca să ajungă de la stâna unde locuiește cu tatăl său până la școală. Prin vânt, ploaie, soare, aşa cum i-a spus povestea, emoţionat, şi directorul BCR Caraş-Severin, Claudiu Dolot. Micuțul Andrei dă dovadă de un stoicism de care puțini adulți sunt capabili. Vrea să învețe carte, să-și făurească un viitor mai bun. Și nimic nu-i stă împotrivă. Tovarăș de călătorie îi este câinele său credincios, Ursu. Cu el vine dimineața la școală, cu el pleacă spre casă la amiază. Un copil de zece ani și un câine. Singuri pe cărările izolate din Munții Cernei. Cât curaj și câtă determinare pe acest micuț! Am putea noi, oameni în toată firea, să fim la fel de dispuși la sacrificiu? Eu, unul, cu rușine, recunosc că nu. În pofida vârstei fragede, Andrei ne dă o lecție de maturitate, care ar trebui să ne pună pe gânduri.

La oraș, ne ducem copiii cu mașina la școală. Ne panicăm când afară e frig sau plouă. Ne enervăm că avem gropi pe drumuri (nu spun că e bine să le avem), că stăm în trafic, că întârziem 15 minute etc. Andrei nu se enervează, nu se supără. Ia viața așa cum e și încearcă să depășească obstacolele. Fără să se plângă, fără să renunțe. Când vă mai enervați în trafic, când vi se pare că e aglomerat în autobuz, gândiți-vă la Andrei din Munții Cernei și la Ursu. Vizualizați cum cutreieră ei muntele cu zâmbetul pe buze. Vă asigur că un zâmbet o să apară și pe chipul dumneavoastră și gravitatea „problemei” se va diminua. Mulțumiţi-i lui Andrei pentru asta!

Să-ți dea Dumnezeu sănătate și putere, copile! Să ai parte de bucurii și să-ți faci viața pe care ți-o dorești și o meriți! Ai dat o lecţie tuturor, începând cu cei de la BCR, continuând cu noi. O lecţie pentru care cu umilință și admirație ne scoatem pălăria în fața ta!

Adaugă comentariu