REŞIŢA – …e dezlegat de legea zidăriei și iertat de femeia iubită, jertfită pe altarul creației.
Demult, meșterii isprăvitau mănăstirea. Au rămas povești că Manole ar fi zidit-o pe Ana ca să poată ridica biserica. Dar ce s-o fi întâmplat cu el, căci zice-se că n-a murit?
Azi picură stropi din zidul care ziua se usucă, iar noaptea se udă din nou. O umbră vine noaptea și-aduce flori la zidul pe care-l mângâie și căruia-i vorbește. Nălucă să fie? Nu. E el, Manole. S-a-ntors zidarul vechi de zile și aproape orb, sătul să călătorească fără să mai știe unde, să iubească și să aștepte fără să mai știe pe cine. Plânge amar, căci oameni sunt în ziduri dar și ziduri sunt în oameni.
Atunci, demult, Manole mințise căci nu visase nimic. Apoi jurase gândind că n-o fi chiar femeia lui cea dintâi. Și pe când zidea, ceva-i înțepenise mâna cu care ținea mistria. Dar altceva-l îndemnase să isprăvească. Era legea zidăriei, de care doar iertarea Anei îl poate dezlega. Și iat-o pe femeia lui coborâtă din zid și iertându-l căci doar inima ei știe dorul ce-o mânase prin vânt și ploaie spre omul drag.
Călătoria lui Manole s-a încheiat, la fel și așteptarea lui. Iar dragostea sa și-a regăsit sufletul drag. S-a întâmplat între zidurile Teatrului de Vest, devenit miercuri seara tărâmul dramei lui Manole. Au interpretat actorii Companiei de Teatru „Civic art CvM” din București.