Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Instituţia Prefectului Caraş-Severin s-a sesizat într-un caz ce ţine de posesie şi regim silvic.O comisie formată din reprezentanţi ai Serviciului Legalitatea Actelor şi a Corpului de Control al Prefectului, s-a deplasat marţi în comuna Păltiniş pentru a se lua măsurile necesare în vederea deblocării unei situaţii iscate la Composesoratul Obştii Rugi.

Membrii composesoratului sunt nemulţumiţi de faptul că „Romsilva le taie pădurea care le-ar aparţine de drept oamenilor“. Această formă asociativă a solicitat, pe cale judecătorească, pronunţarea unei hotărâri, prin care să se poată înscrie în cartea funciară, ca proprietar al pădurii. Dosarul a fost soluţionat, însă, în defavoarea acestei forme asociative, atât la Tribunalul Caraş-Severin, cât şi la Curtea de Apel Timişoara.

În cauză, a fost promovat recurs de către Composesoratul Rugi, ce urmează a fi soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până la punerea în posesie a composesoratului sau a altor persoane, conform dispoziţiilor legale în vigoare, actualii deţinători ai suprafeţelor forestiere sunt obligaţi să execute lucrările tehnice silvice.