Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Nu mai puţin de 170 dintre pensionarii cărăşeni se pregătesc să-i petreacă o parte a sezonului rece în staţiuni.

Casa Judeţeană de Pensii din Caraş-Severin derulează, zilele acestea, procedurile de distribuire a ultimei serii de bilete de tratament aferente acestui an. Este vorba despre un număr de 180 de bilete ce urmează să fie acordate solicitanţilor, însă aceştia trebuie să se prezinte la sediul instituţiei cu cel puţin cinci zile înainte de plecarea în staţiune pentru a le ridica, după cum spune Dorin Gheorghe Brăilă, directorul executiv al CJP Caraş-Severin.

Toate biletele sunt aferente unui sejur de 18 zile, iar potrivit oficialilor, în această perioadă a anului, procentul celor care nu-şi ridică actele este foarte redus. An de an, ridicarea biletelor pentru Buziaş şi Băile Herculane a atins cota de 100%, însă sunt şi pensionari care vor petrece aproape trei săptămâni la Căciulata, Olăneşti, Govora sau Sovata.

Trebuie reamintit faptul că biletele nu sunt de odihnă, ci de tratament, inclusiv pentru recuperarea capacităţii de muncă (în cazul persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care au suferit accidente de muncă). De asemenea, în cazul în care nu fac parte dintr-o categorie de excepţie, care primesc acest drept gratuit, pensionarii trebuie să scoată din buzunar jumătate din pensie pentru a putea merge în staţiune. Pentru cei mici, care-şi însoţesc bunicii, valoarea biletului se situează la jumătatea costului aferent pensionarului beneficiar.