Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Deși anunțase ședință pentru această dimineață, iar aleșii locali s-au prezentat la ora stabilită, primarul Felix Borcean nu a mai semnat convocatorul și dispoziția de convocare a ședinței, motivând că de pe ordinea de zi au fost scoase mai multe puncte.

Secretarul municipiului, Ana Bratu, a explicat că s-au putut introduce pe ordinea de zi a ședinței extraordinare doar proiectele care au avut noi avize de la comisiile de specialitate. Primarul a replicat că au fost scoase de pe ordinea de zi și proiecte care au avut aviz de la comisie, însă tot secretara municipiului a precizat că astăzi a fost o altă ședință, una extraordinară și nu se pot lua în considerare avizele date pentru ședința de luni, ceea i-a nemulțumit din nou atât pe Borcean, cât și pe cei de la PSD. Mai precis, Borcean s-a referit la două proiecte, unul privind transformarea unei funcții, iar al doilea o vânzare a unui teren, pe care comisiile nu le-au considerat de maximă urgență, așa cum, potrivit liberalilor, se cere în noul Cod Administrativ.

„Nu există nicio diferență între ședințele ordinare și cele extraordinare, puteau fi folosite aceleași avize”, a spus social-democratul Dan Isac, contrazis de liberalul Filip Strejariu: „Există, este termenul de îndată, care presupune maxima urgență sau interesul locuitorilor”. „Părerea mea e că în condițiile astea ședința asta n-are rost, eu mă retrag, puteți să continuați, este ședință de consiliu, explicați-vă singuri”, a mai spus primarul Borcean în timp ce părăsea sala.

Discuțiile contradictorii între grupurile PNL și PSD au continuat, dar într-un cadru amical, pentru că fără convocator și dispoziție de convocare semnate de primar, ședința nu era convocată legal. S-a folosit expresia „hai să fim constructivi”, a fost luată în calcul și convocarea unei noi ședințe, tot astăzi, dar până la urmă nu a fost să fie, pentru că proiectele erau inițiate de primar și era nevoie ca acesta să-i convoace pe aleșii locali, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Un singur lucru mai trebuie precizat: după ce ieri au fost cu un om în minus față de colegii de la PSD, liberalii s-au regrupat și la ședința de astăzi au fost majoritari.

R.M.

Adaugă comentariu