Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Grupul Ecologic de Colaborare Nera atrage încă o dată atenţia autorităţilor implicate în protejarea mediului că nu-şi fac bine datoria.

Reprezentanţii ONG-ul au ajuns la această concluzie după o nouă monitorizare a stării factorilor de mediu, efectuată zilele trecute, pe teritoriul localităţilor Socol şi Baziaş, precum şi în zona de protecţie integrală Balta Nera – Dunăre, din Parcul Natural Porţile de Fier. Monitorizarea a fost făcută de către voluntarii GEC Nera, care au constatat o serie de abateri de la legislaţia de mediu.

Au fost găsite importante cantităţi de gunoi menajer, în special ambalaje şi sticle din plastic, atât de-a lungul drumului ce leagă Socol de Baziaş, cât şi în locurile amenajate de turişti la sfârşit de săptămână, pe malul Dunării. Aceeaşi voluntari au mai obeservat şi că se pescuieşte în zona de protecţie integrală Balta Nera – Dunăre, cu toate că acest lucru este interzis prin lege. În zona monitorizată nu există campări omologate, iar turiştii lasă în urma lor vetre de foc şi vandalizează panourile de informare întâlnite pe traseu.

Potrivit Doinei Mărgineanu, consilier pentru Relaţii Publice în cadrul GEC Nera, responsabilitatea prevenirii şi stopării acestor factori de agresiune asupra mediului revine Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, primăriei şi poliţiei din Socol, precum şi Administraţiei Parcului Natural Porţile de Fier.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu