Caraş-Severin, Romania

Curiozitatea Pandorei a învins; a deschis cutia, iar relele şi-au luat zborul în lume. Într-un colţ, stingheră şi sfioasă, ţi-a mai rămas speranţa. Însă, ai ajuns să o desconsideri – e ceva etern, ce ţi se cuvine de drept, un suprem şi banal refugiu oricând la dispoziţia ta. La fiecare greutate să te gândeşti simplu că „va fi mai bine“. Dar, dacă există lucruri eterne, speranţa nu e unul dintre ele. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să simţi că îţi scapă printre degete asemenea firelor de nisip?

În fiecare dimineaţă în care trebuie să depui un efort conştient pentru a obliga pleoapele prea grele să se ridice. Când te priveşti în oglindă aranjându-ţi cotidiana mască şi te pregăteşti pentru o zi care poate o fi ea nouă, însă în care lucrurile sunt la fel. Totuşi, îţi spui în gând: va fi bine.

Dar când deschizi uşa şi vezi… Atâţia ochi ce privesc în gol, în care s-a stins orice urmă de speranţă. Atâtea chipuri cenuşii, pe care citeşti disperare, nepăsare, resemnare, plictiseală sau cinism. Atâta grabă de a termina cât mai repede ziua, dar nu în speranţa că cea de mâine va fi mai bună ci doar pentru a scăpa de povara celei de azi.

Pentru ei, speranţa este fie prea mult, fie prea ridicol. Sunt prea blazaţi sau prea îngrijoraţi să mai încerce să scape din acest ţarc. Curios, în acelaşi timp, ai ocazia şi să îi vezi pe cei care îţi lasă impresia că ei au inventat speranţa şi binele. Sau cel puţin aşa afişează. Uneori, ţi-e lehamite, nu mai vrei să vezi asta în fiecare zi, în fiecare clipă, în fiecare loc. Vrei să schimbi ceva dar nu poţi, e prea mult chiar şi pentru tine.

Neputinţa te roade, şi, încet, fără să-ţi dai seama, şi speranţa ta se ofileşte; iar dacă eşti mai slab începi să devii ca mulţi dintre ei. Important e să nu te laşi copleşit ci să cauţi în orice lucru partea lui bună. Să începi să simţi şi altceva decât apăsările celor din jur.

Să priveşti un pom înflorit; să simţi parfumul şi atingerea unei petale, mângâierea stropilor unei ploi de primăvară. Sau pur şi simplu, în zâmbetul tău să sculptezi speranţa. E Săptămâna Luminată. Mai crezi în îngeri?

Nina Curiţa

Adaugă comentariu