CARAŞ-SEVERIN – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane. Este vorba despre Nely Ciobanovschi, la data faptei director al Direcției Lucrări Remediere Calamități din cadrul fostei CNADR, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, şi Dumitru Staicu, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „La data de 06 mai 2008, între Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, pe de o parte, și o asociere de firme din care făcea parte și societatea reprezentată de inculpatul Staicu, a fost încheiat un contract de execuție de lucrări având ca și obiect consolidare a două tronsoane ale șoselei DN 57B. În acest context, în perioada noiembrie – decembrie 2010, inculpata Ciobanovschi, în calitatea menționată mai sus, dar și în cea de președinte a comisiei de recepție a lucrărilor, a pretins și primit de la inculpatul Staicu mai multe foloase necuvenite în valoare totală de 14.747 lei. Bunurile respective au fost pretinse și primite de inculpată pentru a-și îndeplini necorespunzător atribuțiile de serviciu, prin întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu încălcarea dispozițiilor legale. Anterior, membrii comisiei de recepție constataseră că anumite lucrări contractate nu au fost executate, au fost executate parțial sau fără respectarea prevederilor proiectului, iar aspectele respective nu au fost nemenționate de inculpată în cuprinsul documentului înaintat C.N.A.D.N.R.”.
Potrivit procurorilor, un efect imediat al întocmirii documentului respectiv, după înregistrarea acestuia, a fost faptul că societatea reprezentată de inculpatul Dumitru Staicu a obținut, conform dispozițiilor contractuale, deblocarea sumei reprezentând 70% din garanția de bună execuție (sumă care reprezenta un procentaj de 5% din valoarea totală a contractului). În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și asupra unui imobil ce aparțin inculpatei Nely Ciobanovschi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș Severin, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
DN57B este drumul naţional care leagă Oraviţa de Bozovici, prin Marila, Poneasca, şi de acolo trece prin Prilipeţ, Prigor, Iablaniţa, terminându-se în DN6.