Caraş-Severin, Romania

TOPLEȚ – Incidentul s-a produs în această dimineață, după ora 4, traficul feroviar între Topleț și Drobeta Turnu Severin fiind închis!

În această dimineață, în jurul orei 4.20, a deraiat un vagon al unui tren încărcat cu gaz de sondă, hidrocarburi și gaze lichefiate, în apropierea Gării Topleț, mai precis la un circa un kilometru de gară, dinspre Orșova. Vagonul deraiat nu este răsturnat, doar sărit de pe șine, astfel că în urma incidentului nu s-au produs fisuri sau spărturi prin care să se scurgă gazele. Circulația feroviară este închisă între Topleț și Drobeta Turnu Severin, pasagerii altor trenuri de pe această rută sunt transportați cu autobuzele până la gările următoare, de unde sunt preluați de alte trenuri. Pentru asigurarea zonei, la fața locului s-a deplasat echipajul de pompieri militari de la Băile Herculane”, a precizat Magdalena Tocmelea, purtătoruld e cuvânt al ISU „Semenic”.

Pentru readucerea vagonului afectat pe linie, echipele de intervenție vor acționa în zona deraierii cu vinciuri hidraulice pentru ridicarea și repunerea pe șină a boghiului, urmând ca personalul feroviar să verifice starea liniei și să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiții de siguranță.

UPDATE: Traficul feroviar a fost reluat în jurul orei 10.45!

Adaugă comentariu