Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Nu va fi doar un mijloc de transport, după cum spune Sorin Maxim, şeful ADR Vest. Dacă la Reşiţa tramvaiul s-a alăturat relicvelor istorice care ne umbresc cotidianul, acum urmează să schimbe total faţa oraşului şi să dea plus de încredere, atât reşiţenilor, cât şi investitorilor.

S-a făcut un prim pas istoric spre tramvai! Şi, la fel ca acum trei decenii, primii reşiţeni care se vor bucura de el vor fi cei din Govândari. Primul tronson de linie, Kaufland (Confecţii)-Triaj, urmează oarecum tradiţia de acum trei decenii, când, pe 23 August 1989, se inaugura primul tronson de atunci, Renk-Intim. Ulterior, într-o a doua fază, linia va fi extinsă dinspre Luncă spre Muncitoresc, fără vreo ramificaţie spre Podul Stavila sau altă zonă. Iar cea de-a treia etapă va coincide cu achiziţionarea garniturilor de tramvai.

Contractul de finanţare în valoare de 20 de milioane de euro pentru acest prim tronson a fost semnat miercuri, 10 iulie, sub cupola palatului administrativ municipal, de către primarul Ioan Popa şi şeful ADR Vest, Sorin Maxim. Edilul reşiţean saluta iniţiativa, considerând-o drept una care va schimba calitatea vieţii în oraş. Spre exemplu, dacă acum se crează ambuteiaje prin zona diferitelor licee din oraş, în special dimineaţa, pe viitor lumea va circula mai mult cu transportul public şi nu va mai fi nevoie de maşini, după cum consideră edilul. La fel, Sorin Maxim preciza că „acest mod de transport pentru Reşiţa nu este un moft! Este un element care contribuie esenţial la calitatea vieţii“.

Potrivit primarului, în oraş se va lucra pe bucăţi, urmând ca doar acestea să fie închise circulaţiei, iar traficul să fie deviat pe alte artere. În cazul Govândari, care va fi prima în care se va interveni cu lucrări, devierile de pe Bulevardul Republicii se vor face pe Bulevardul Muncii şi pe strada Făgăraşului. Tramvaiul va circula pe linie înierbată, pe locul actualelor spaţii verzi. Acest prim tronson de linie dublă va avea 3,7 kilometri, respectiv 27.143 de metri pătraţi de platformă cale de rulare tramvai şi 21.047 de metri pătraţi de spațiu verde pentru înierbarea liniei. Depoul va fi reabilitat şi extins – cu o hală pentru reparații și ateliere, hală pentru vopsitorie și spălătorie și hală pentru gararea tramvaielor. Iar acest prim tronson va număra şapte staţii. Nu a fost uitat nici Podul Triaj, care va fi de asemenea reabilitat şi modernizat.

Şi dacă acum se estimează că spargerile vor afecta oraşul anul viitor, în plină campanie electorală, odată ce se vor încheia lucrările, autorităţile promit că nu vor exista problemele care erau cu vechiul tramvai, urmând să existe un sistem inteligent de semaforizare, care să dea prioritate tramvaiului. Potrivit primarului Popa, lucrările ar putea începe undeva în aprilie, având ca termen de executare 36 de luni.

Traseul acestei prime investiţii va cuprinde Bulevardul Republicii, dar şi tronsoane ale Căii Caransebeşului şi ale Căii Timişoarei, până la intrarea pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, fiind acoperite, în parte, şi Aleea Crizantemelor şi terenul depoului de tramvaie, de pe Republicii.

Per ansamblu, este vorba despre un pachet integrat de investiţii în mobilitatea urbană, care implică realizarea infrastructurii, modernizarea staţiilor de transport, a spaţiilor publice şi a zonelor pietonale. Vor exista, pe lângă depoul cu hala de garare, spaţii administrative, de întreţinere şi reparaţii. Întrucât linia va fi dublă, tramvaiele vor fi bidirecţionale, astfel că la capăt de linie ele nu vor mai întoarce în buclă, cum făceau vechile garnituri. Staţiile intermodale vor permite ca tramvaiul să schimbe linia, urmând ca vatmanul să se mute dintr-o parte în cealaltă a garniturii, pentru a conduce.

Pe lângă toate astea, urmează o serie de alte proiecte, pe listă urmând să figureze Calea Timişoarei şi achiziţia de autobuze electrice. În total, la pachet, bugetul pentru ele s-ar ridica la suta de milioane de euro.

„Este cel mai consistent proiect pe care noi, ca agenţie, l-am semnat până acum cu Primăria Reşiţa, preciza Sorin Maxim. Şi din punct de vedere al valorii, şi din punct de vedere al complexităţii, pentru că nu este doar un proiect de transport. În primul rând, el este coloana vertebrală a oraşului şi va schimba, din multe puncte de vedere, calitatea vieţii în oraş. Atât pentru cetăţeni, cât şi pentru cei care vin în oraş. Poate să vină momentul când poţi să laşi maşina la intrarea în oraş şi să mergi cu tramvaiul prin oraş, pentru că e mult mai confortabil. Acest sistem integrat, care presupune mai multe tipuri de transport – tramvai, biciclete, zonă pietonală şi de autobuze electrice, acolo unde nu este tramvai –, va schimba total faţa oraşului. Şi cred că oraşul are mare nevoie de acest lucru. În primul rând are nevoie să dea un impuls de încredere că cineva se gândeşte la dezvoltarea lui pentru următorii ani. Pentru că, în acest moment, pare oarecum împietrit în timp şi, din păcate, toate aceste relicve ale anilor trecuţi au rămas oarecum neatinse şi, parcă, de netrecut. Cred că acest complex de proiecte care va fi finanţat va da acest prim impuls şi va da încredere investitorilor, care cu siguranţă vor avea ca primă opţiune Reşiţa pentru investiţii, dat fiind faptul că acest lucru contează în economia unei decizii a unei companii care se va localiza aici. Mai departe, urmează o conexiune rapidă cu ceea ce înseamnă Aeroportul din Timişoara şi cu Timişoara, cu care poate avea o relaţie mult mai simplă dacă această proximitate se reduce şi devine mai facilă“, a concluzionat şeful ADR Vest.

Antoniu Mocanu