Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană a primit o felie de 28,89 din cele 150,37 de milioane de euro cât este alocarea financiară pe Axa 4 pentru Regiunea Vest.

Ioan Popa, primarul Reşiţei, a participat, joi, 13 aprilie, alături de ceilalţi trei primari ai reşedinţelor de judeţ din Regiunea Vest – Nicolae Robu (Timişoara), Gheorghe Falcă (Arad) şi Mircia Muntean (Deva) –, la semnarea celor patru acorduri de delegare a atribuţiei de selectare strategică a proiectelor propuse spre finanţare în cadrul Axei Prioritare 4 – Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile a Regio-Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014–2020. Evenimentul s-a derulat la Timişoara, la sediul ADR Vest, iar atribuţiile au fost delegate primăriilor din reşedinţele de judeţ.

Din suma de 150,37 de milioane de euro, Timişoarei îi revine cea mai mare, de 55,87 de milioane, urmată de Arad, cu 38,87 milioane de euro, Reşiţa – cu 28,89 şi Deva – cu 26,72.

„A fost o întâlnire a celor patru primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ din Regiunea Vest cu echipa ADR. Au fost semnate cele patru acorduri de delegare, trimise de ministrul Dezvoltării, dna Sevil Shhaideh. Acesta reprezintă de fapt momentul în care s-a dat startul finanţării pe Axa 4, unde avem noi proiectul cu tramvaiele, cu zonele degradate. Dar în principal cu tramvaiele. Dar până la ele, Ro-A-Tirul are un contract care expiră în august, iar de atunci vom prelua noi serviciile de transport, după acreditarea societăţii noastre, Transport Urban. Primarul poate dinamiza atragerea de fonduri, sunt primării care se ocupă mai mult sau mai puțin de obținerea de bani europeni. Este vorba despre asumare, dacă faci ceva îți asumi și că poate nu va ieși cum vrei. Unii renunță să scrie proiecte pentru că nu își asumă, nu sunt dispuși să riște “.

Din cele 28,89 milioane de euro, Reşiţa va folosi 23,47 pentru tramvaie şi infrastructura de transport, 2,61 de milioane pentru reutilizarea suprafeţelor de teren abandonate din interiorul municipiului şi transformarea lor în zone de agrement sau de petrecere a timpului liber, 1,23 de milioane pentru rezolvarea problemelor de infrastructură din zonele defavorizate sau marginalizate, 0,99 de milioane pentru creşe şi grădiniţe, respectiv 0,6 milioane de euro pentru învăţământul tehnic. Însă cel mai important aspect care trebuie subliniat este faptul că Reşiţa participă, pentru prima oară, la împărţirea banilor între reşedinţele de judeţ din Regiunea Vest.

Adaugă comentariu