Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ochii sunt mici, dar ei cuprind orizontul. Există un alt loc mai frumos pe lume decât ochii celor care te iubesc? Are cineva nevoie de mai mult decât privirea care îţi oferă lumină, înţelegere, putere, curaj, zâmbet?

Copilul e mic, dar el întruchipează omul; creierul nu este mare, dar el ne ascunde gândirea imensă. Un simplu zâmbet poate deschide un suflet, o uşă, o şansă. Un cuvânt poate lumina cerul unui om sau îi poate face sufletul cascadă de lacrimi. Există vreun moment mai mulţumitor în care eşti recunoscător pentru tot ce ai şi tot ce eşti, în care conştientizezi că există un timp pentru toate? E vorba de un simplu moment care linişteşte, iar liniştea este un crâmpei de fericire. Există ceva mai înălţător decât sentimentul pe care îl simţi când depăşeşti cu demnitate un impas, când alegi să răspunzi cu tăcere unei situaţii conflictuale? Sunt lucruri mărunte, dar care aduc mulţumiri aparte.

Ce poate fi mai frumos decât să îţi demonstrezi superioritatea caracterului, să arăţi ca bărbat că eşti un domn prin atitudine, să arăţi ca femeie că eşti o doamnă prin eleganța atitudinii. Chiar este unic momentul în care faci notă discordantă într-un spectacol al caracterelor tot mai haotic.

Nu-i aşa că îţi doreşti uneori doar să păstrezi liniștea din albastru? Să vorbești cu verdele firului de iarbă, cu roua din care se adapă trandafirul de pe o alee  și să mângâi simfonia culorilor din apus… Să nu îţi mai fie teamă de griji, de ziua de mâine, de paşi necalculaţi. Să îţi ascunzi puţin Cer în suflet pentru a-l privi când ai furtuni în viaţă? Să alergi pe drumuri pustii, fără să vrei să ajungi undeva anume… Ba da, îţi doreşti, oricât de matur sau de încrâncenat ai fi, oricâte responsabilităţi ai avea. Oricine eşti, oricum eşti, îţi doreşti să te bucuri de clipe în care să desenezi infinituri în praf de vise

Avem nevoie de lecţii ca să putem deveni înţelepţi, avem nevoie de tristeţe ca să apreciem bucuria, avem nevoie de ceaţă ca să putem aprecia razele de soare. Avem nevoie de noapte, ca să apreciem frumuseţea dimineţii, avem nevoie de muzică pentru a ne asculta propriile simfonii ale vieţii. Avem nevoie de emoţii pentru a plânge, pentru a zâmbi, pentru începuturi, pentru sfârşituri. Avem nevoie de tăcerile celor dragi ca să înţelegem cuvintele ce nu le-am apreciat când trebuia. Avem nevoie de timp risipit degeaba pentru a înţelege cât de valoroasă este o secundă. Avem nevoie să înţelegem că atunci când te ridică sau te îngenunchează, viaţa lucrează cu o singură măsură: clipa.

Mie îmi place să întâlnesc oameni care îmi spun că îşi doresc să cucerească Everestul, deşi ei poate nici nu au fost până pe Muntele Mic. Dacă gândim sănătos, dacă nu zacem prin spitale, dacă nu ne otrăvim sufletele cu răutăţi şi dacă înţelegem că viaţa e mai scurtă decât credem, atunci chiar avem puterea de a simţi fericirea simplă.

Strânge-ţi gândurile la piept şi priveşte partea simplă a vieţii! Este suficient pentru a realiza că totul este în puţin, iar fericirea scânteiează în crâmpeie!

Nina Curița

Adaugă comentariu