Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La finele săptămânii trecute, primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a primit vizita unei delegaţii formate din tineri reprezentanţi ai Olandei, Turciei, Germaniei şi Suediei, în cadrul proiectului „Young People and Local Politics“.

Iniţiativa se bucură de finanţare din partea Uniunii Europene, prin programul Grundtvig Learning Partnership, partener local fiind o societate reşiţeană.

Printre subiectele discutate în cadrul întrunirii s-au numărat problema încrederii românilor în autorităţile locale şi instituţiile publice, mândria de a fi român, politicile locale, precum şi problema drogurilor şi a alcoolului în rândul tinerilor.

Alături de coordonatorii partenerilor din proiect, veniţi din cele patru state, la întâlnire au participat şi angajaţi din cadrul serviciilor şi direcţiilor cu atribuţii şi responsabilităţi ce vizează tematicile abordate în cadrul întâlnirii, respectiv Poliţia Locală, Direcţia Juridică, Asistenţă Socială, Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, Investiţii etc.

În urma acestei întâlniri au fost puse bazele unor posibile viitoare parteneriate între municipiul Reşiţa şi diferite oraşe din Olanda, Turcia, Germania şi Suedia, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu