Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, consultaţii şi tratamente gratuite.

„Primăria municipiului Reșița își propune conștientizarea importanței igienei dentare în rândul elevilor și studenților. În acest sens, am demarat campania «Dinți sănătoși, zâmbet frumos». Consultațiile și tratamentele sunt gratuite pentru preşcolarii, elevii și studenții din instituțiile de învățământ din Reșița“, informează municipalitatea.

În oraş funcţionează şase cabinete de medicină dentară dotate special în acest sens. Este vorba despre:

Cabinetul stomatologic de la Universitatea „Eftimie Murgu“, ai cărui beneficiari sunt elevii şi studenţii de la Colegiul Tehnic Reşiţa şi de la forul universitar. Acesta are următorul program: luni, miercuri şi vineri – de la ora 14.00, la 21.00, iar marţi şi joi – între orele 8.00 şi 15.00;

Cabinetul stomatologic de la Colegiul Național „Traian Lalescu“, de serviciile căruia pot beneficia preşcolarii şi elevii de la instituţia gazdă, Școala Primară Mociur, Școala Primară Dealu Mare, Gradinița cu Program Normal Mociur, grădinițele cu program normal nr. 7 și 8, Școala Gimnazială „Mihai Peia“ (fosta Generală 6) şi Grădinița cu Program Prelungit „Semenic“. Cabinetul este deschis luni, miercuri şi vineri – de la ora 7.30, până la 15.30, iar marţi şi joi – între orele 11.00 şi 19.00;

Cabinetul stomatologic de la Colegiul Național „Mircea Eliade“, la care sunt arondaţi preşcolarii şi elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade“, Liceul Teoretic „Traian Vuia“, Școala Gimnazială nr. 8, Școala Primară Țerova, Grădinița cu Program Normal Țerova, Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată“ şi Liceul de Arte „Sabin Păuța“. Programul de funcţionare este de luni până vineri, între orele 7.00 şi 20.00;

Cabinetul stomatologic de la Școala de Beton, care-i are ca beneficiari pe preşcolarii şi elevii de la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz“, Școala Primară Secu, grădinițele cu program normal nr. 17, 5 şi 3, Grădinița cu Program Normal Secu, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Școala de Beton, Grădinița cu Program Prelungit „Palatal Fermecat“ şi grădinițele cu program normal „Nu Mă Uita“ şi „Dealu Mare“. Cabinetul este deschis luni, miercuri şi vineri – între 7.00 şi 15.00, iar marţi şi joi – de la 11.00 şi 19.00;

Cabinetul stomatologic de pe Aleea Șurianu nr. 4, la care sunt arondaţi preşcolarii şi elevii de la Colegiul Economic al Banatului Montan, de la şcolile gimnaziale nr. 7 și 9, grădinițele cu program normal „Prichindelul“, „Pinocchio“ şi „Degețica“, grădinițele cu program prelungit „Floarea Soarelui“ şi „Riki Priki“, Centrul de Plasament „Speranța“ şi Centrul Școlar de Educaţie Incluzivă „Aurora“. Acesta funcţionează luni, miercuri şi vineri – de la 14.00, la 21.00, iar marţi şi joi – între 12.00 şi 18.00;

Cabinetul stomatologic de pe Aleea Trandafirilor nr. 1, care este deschis luni, miercuri şi vineri – între orele 7.00 şi 15.00, respectiv marţi şi joi – de la ora 11.00, la 19.00.

A.M.

1 Comment

Adaugă comentariu