Caraş-Severin, Romania

RÂUL ALB – Tabăra naţională de icoane pictate, măşti veneţiene şi artă textilă se desfăşoară în intervalul 2-8 iuli-.

La evenimentul organizat în cadrul taberei de la Râul Alb participă 90 de tineri cu vârsta minimă de 14 ani, din Bucureşti, Argeş, Sibiu, Galaţi, Timiş, Mehedinţi, Arad, Bihor, Vâlcea, Caraş-Severin, Dolj, Cluj şi Hunedoara. Aceştia au fost selectaţi la nivel naţional pe baza formularului de candidatură şi au trebuit să îndeplinească anumite criterii precum motivaţie şi aşteptări personale, capacitate de multiplicare, informare şi formare, distribuţie geografică, dar şi să fie originali şi creativi.

„Anul acesta se desfăşoară cea de-a IV-a ediţie a taberei şi reprezintă o posibilitate de a petrece timpul liber într-un mediu sigur dar nonformal. Tinerii beneficiază de un cadru în care să înveţe ceva deosebit, activităţi pe care nu le poţi învăţa în alt loc precum şcoala de exemplu. Mulţi dintre copii participanţi sau chiar noi, adulţii, nu îndrăznim să începem să facem acasă o icoană sau o mască. Acum avem ocazia să realizăm aceste lucruri pentru a ne înfrumuseţa casa. Nu ne-am propus să lucrăm doar cu copii talentaţi dar, din fericire pentru lectori, anul acesta sunt mulţi copii talentaţi la activităţile alese“, ne-a mărturisit Daniela Lupşan, Consilier pentru Tineret în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.

Tinerii participanţi la tabăra de creaţie organizată în judeţul Caraş-Severin se declară încântaţi de oportunitatea de a-şi conserva talentul şi de a realiza obiecte frumoase şi speciale. Mirabela Toth, din Bocşa Română consideră că atelierul de icoane pictate pe lemn o reprezintă cel mai bine şi a ales această activitate deoarece „îmi place să pictez şi am ocazia să îi fac o bucurie bunicului şi să îi duc ceva acasă“.

Pentru Daniel Adrian Burlacu, din Lăpuşnicel, această tabără „este o nouă experienţă. Am ales atelierul de pictură deoarece pentru mine este mai interesant, aşa ca de început. Dacă o să am posibilitate voi veni şi anul următor“. În schimb, Sergiu Dobrean din Timişoara a venit cu un gând clar la tabăra organizată în judeţul nostru. „Vreau să învăţ să cos şi mă încântă ideea de a comunica cu alţi copii din alte zone“. Tabăra naţională de icoane pictate, măşti veneţiene şi artă textilă este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Ministerul Tineretului şi Sportului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi Centrul de Voluntariat Reşiţa.

Proiectul este coordonat de Daniela Lupşan, consilier pentru tineret. Pe parcursul acestor zile, tinerii sunt îndrumaţi de instructorii Ecaterina Tudor, Tomi Radcu, Elena Hăbăşescu, Ramona Szucsik şi Marius Tudor, care le modelează participanţilor talentul, creativitatea şi originalitatea.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu