Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Școlar Reșița a pierdut sâmbătă, 28 iulie, scor 1-2, amicalul din deplasare cu Ripensia Timișoara, în al doilea amical al verii pentru rosso-neri, după un joc bun al elevilor lui Tavi Benga, recunoscut chiar de adversari.

Ungureanu a deschis scorul pentru gazde în minutul 57, după o eroare a lui Zimmerman, însă reșițenii au restabilit egalitatea în minutul 72 prin Staicu, cu un șut din interiorul careului. Egalitatea pe tabelă s-a menținut doar două minute,  nou intratul Cluci aducând victoria pentru echipa de ligă secundă.

Antrenorul Octavian Benga a început partida de la Timișoara cu: Zimmerman, Oprea, Prodan, Mardare, Almic, Miranda, Izmană, Săulescu, Toma, Taciuc și Curtuiuș. Rezerve: Toader, Lazăr, Marian Musteța, Bactăr, Albu, Breșneni, Marius Musteța, Giurica (junior născut în anul 2002), Hrudei, Burciu, Ene și Staicu. Reșița a avut încă din primul minut în teren fundaș dreapta născut ’98, fundaș stânga și al doilea vârf născuți ’99, conform noilor reguli de vârstă.

Următorul joc amical pentru Reșița va fi miercuri, 1 august, în deplasare, împotriva formației Național Sebiș, echipa de unde a sosit în această vară, în Valea Domanului, Dragoș Săulescu.

Foto: ripensiatimisoara.ro

Adaugă comentariu