Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată duminică, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, cu privire la faptul că un bărbat tulbură ordinea şi liniştea publică, în cartierul Moroasa.

Jandarmii ajunşi la faţa locului au constatat că minora D.E, în vârstă de 16 ani, a fost ameninţată şi ulterior agresată fizic de o persoană necunoscută. În urma verificărilor făcute la faţa locului, jandarmii au constatat faptul că persoana în cauză se afla împreună cu două prietene pe str. Sportului, moment în care a oprit o maşină de culoare albastră, din care a coborât, din partea dreaptă, o persoană de sex masculin, care i-a adresat expresii jignitoare şi a ameninţat-o cu moartea. După ce minora, D.E, speriată i-a spus că nu înţelege de ce este ameninţată, tânărul a început să o lovească în repetate rânduri cu picioarele şi cu pumnii în zona feţei, după care a prins-o de păr şi a lovit-o cu capul de o maşină parcată în apropiere. Persoana suspectă a fugit de la faţa locului înainte de a ajunge forţele de ordine. În urma celor constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii comiterii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” şi „ameninţare”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor.

Adaugă comentariu