Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Consilierii locali au aprobat într-o şedinţă extraordinară o impozitare suplimentară a celor delăsători.

Consilierii municipali s-au întrunit marţi, în şedinţă extraordinară, pentru a dezbate proiecte de hotărâre legate de taxele şi impozitele pentru locuitorii urbei. Pentru început, s-a aprobat păstrarea impozitelor la nivelul anilor trecuţi, în condiţiile în care, din anul 2008, nivelul taxelor şi impozitelor locale a rămas acelaşi. „Asta cu excepţia creşterilor impuse la nivel naţional de către actele normative din Codul fiscal. Ca o noutate, a fost impusă taxa de paragină ce va prezenta interes atât pentru reşiţeni cât şi pentru cei care tranzitează municipiul. Asta va elimina întrebările unora referitoare la curţi şi grădini pline de moloz sau buruieni, clădiri inestetice. Taxa va avea un nivel ridicat pentru zonele aflate la drumurile principale, mai mic pentru drumuri lăturalnice şi mai mică pentru zona extravilană. Această decizie va afecta, cu siguranţă şi hotelul Semenic, unde nu am avut ce să facem până acum, dar legea este de partea noastră şi s-ar putea ca o serie de administraţii să ajungă să cumpere în următorii doi ani terenuri sau imobile, în contul datoriilor, pentru că e vorba de sume care, dacă nu sunt plătite, ajung la valori destul de mari“, a explicat primarul Mihai Stepanescu.

Explicaţii suplimentare legate de taxa nou impusă a oferit Elena Dragomirescu, directorul Direcţiei Impozite şi Taxe. „Am încercat să nu majorăm nicio taxă în afara celor impuse de Codul fiscal. Au fost aprobate anexe ce vizează criteriile pentru clădirile neîngrijite. Asta presupune, după identificarea respectivelor clădiri sau terenuri, evaluarea lor, apoi se notifică proprietarul şi se acordă un termen de şase luni în care să se remedieze situaţia. În caz contrar, impozitul pe clădirea sau terenul respectiv va creşte de două până la cinci ori. E vorba de 500% creştere a impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situatea pe arterele principale“, a explicat directorul Dragomirescu. Consilierii municipali au aprobat şi un proiect ce vizează bugetul local, banii pentru angajaţii din învăţământul reşiţean, sume ce acoperă bunul mers al lucrurilor pentru trimestrul IV al anului şi semestrul doi.

„Un alt proiect extrem de important pentru comunitatea noastră şi pentru operatorul judeţean AquaCaraş se referă la tariful pentru apă şi canalizare. Am analizat şi am aprobat ca preţurile să nu crească şi să rămână la nivelul actual, respectiv 2,04 şi 3,85 lei fără TVA la canalizare şi apă. Am primit trei informări de la ADI Intercom deşeuri şi de la firma Green Ecobauer, potrivit cărora, de la 1 decembrie n-o să poată fi sortat şi transportat gunoiul din Reşiţa, din cauză că s-a retras o firmă. În mare măsură, deşeurile ajungeau la Vulcan. Până la data de 1 decembrie, ADI are sarcina de a găsi un alt operator autorizat în condiţiile legii“, a adăugat primarul Stepanescu.

1 Comment

  1. OK! Dar intr-o zona in care nu exista asfalt, gaz, apa curenta si canalizare, o zona in care primaria nu a investit niciun sfant, e corecta supraimpozitarea ? Nu prea cred…Si exemple sunt localitatile/satele apartinatoare…

Adaugă comentariu