Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Procurorii cărăşeni anchetează împrejurările în care a murit o tânără de 29 de ani, din Reşiţa, al cărei cadavru a fost găsit pe un drum forestier, la 3 kilometri în afara municipiului, spre localitatea Secu.

„Cauza decesului urmează a fi stabilită  cu ajutorul medicului legist din cadrul SJML Caraş-Severin. Organele de urmărire penală efectuează cercetări pentru lămurirea situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs decesul“, ne informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Şi cum trăim în era informaţiei, imediat s-a aflat şi despre cine este vorba. Fata, cunoscută ca hair stilist, se numeşte Ana Cătălina Suru, se stabilise la Udine, în Italia, şi ar fi venit să petreacă Sărbătorile Pascale acasă. Din primele informaţii, se pare că fata avea tăieturi la mâini şi lovituri în diferite zone ale corpului. Până când medicul legist stabileşte cauza morţii – fiind luate în considerare atât ipoteza sinuciderii, cât şi cea a crimei –, pe reţelele de socializare curg mesajele de condoleanţe şi apreciere la adresa tinerei. „Era bună, veselă, plină de viaţă, frumoasă“. Din păcate, era…

Adaugă comentariu