Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Joi, 26 iulie, 50 de elevi, coordonaţi de pr. prof. Nicolae Chiosa, pr. Damaschin Tătaru, reprezentant al Protopopiatului Ortodox Reşiţa şi prof. Bercsenyi Cristian, vor pleca spre Italia pentru a participa la tabăra de la Loreto, în cadrul proiectului ecumenic „Da EurHope a EurHome“.

Înainte de a ajunge la Loreto, delegaţia română, având înalta binecuvântare şi susţinere a Prea Sfinţitului Părinte Lucian, va fi găzduită în parohia Borgo Santa Maria din Pesaro, a preotului Giorgio Paolini, înfrăţită cu parohia Adormirea Maicii Domnului din Reşiţa. Astfel, şi în acest an, legătura dintre cele două biserici va prinde viaţă prin intermediul tinerilor care vor adânci relaţiile de prietenie create deja între cele două confesiuni, catolică şi ortodoxă.

Proiectul care se desfăşoară de mai bine de trei ani, continuă cu dorinţa tuturor de a întări şi lărgi spiritul unităţii, atât de familiar celor care s-au aflat măcar pentru câteva clipe în centrul din Italia. La această ediţie tinerii au ocazia de a demara, prin intermediul Asociaţiei Amici del Centro Giovanni Paolo II şi cu sprijinul Asociaţiei Părinţii LTL, un nou proiect european ce are ca scop pregătirea tinerilor creştini pentru a deveni viitori cetăţeni informaţi şi responsabili, promovând valorile naţionale şi idealurile contemporane fără a renunţa la gândirea şi comportamentul moral şi creştin. În acest an, tinerii vor avea în mijlocul lor o delegaţie a Primăriei Municipiului Reşiţa, condusă de primarul Mihai Stepanescu.

Delegaţia română va semna actul de prietenie între oraşul nostru şi centrul din Loreto, în urma activităţilor derulate de către tinerii celor două comunităţi. Ca în fiecare an tinerii au fost sprijiniţi de către directorul Colegiului Naţional „Traian Lalescu“, Pavel Ghimboaşă, Protopopiatul Ortodox Reşiţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, pentru organizarea eficientă a activităţilor.

Adaugă comentariu