Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Trupa Dead Line ne invită pe toți să-i vedem cântând live la evenimentul ce se apropie.

Până atunci, pregătirile au loc în casa din cartierul Câlnic al lui Adi Stoia, transformată în sală de repetiții. De regulă, băieții și fata care alcătuiesc formația repetă o dată pe săptămână, acum însă ritmul este mult mai susținut.

Dead Line înseamnă Alexandra Pitulan (voce), Paul Dragotă (bass), Robert Jarnea (tobe), Laurențiu Radu (chitară) şi Adi Stoia (clape). Pentru ei, muzica este 100% pasiune, fiecare trăind din altceva. Repertoriul trupei cuprinde cover-uri de piese rock românești și străine, mai vechi sau mai noi. „Cântăm în actuala formulă de un an. Pe Paul și pe Robert îi cunosc de ceva vreme, iar cu Adi am mai colaborat. El a cooptat-o pe Alexandra, care cânta mai de mult. Așa a apărut trupa”, spune Laurențiu.

Pentru el, chitara este o pasiune începută în anii de liceu, când și-a însușit noțiunile de bază. Apoi a urmat o pauză destul de lungă după a care a luat iar chitara din cui și s-a perfecționat. Tristețea sa este că nu poate cânta cu trupa mai des. „Am cântat la petreceri private precum cele ale firmei de transport local. Ne-am simțit foarte bine și le mulțumim că s-au gândit la noi. În Reșița, prilejurile de a cânta sunt mai rare. Multe localuri nu au instalație de sonorizare adecvată”, mai spune Laurențiu.

Adaugă comentariu