REȘIȚA – CSU Reșița – CSM Cetate Devatrans 25-31 (13-16), în etapa a XVIII-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B.
Ca și la precedentul meci cu CSU de Vest Timișoara de pe teren propriu, elevele antrenorului Cristian Busuioc au făcut o primă repriză destul de bună în care nu s-a văzut diferența de 23 de puncte din clasament, și cu puțină concentrare, ar fi putut intra la pauză cu un rezultat de egalitate. În partea secundă a meciului, oaspeții s-au distanțat și mai mult pe tabela de marcaj, iar la un moment dat, Cetate Devatrans avea un avantaj de opt goluri. Sportivele reșițene s-au apropiat pe finalul partidei la o diferență de doar patru goluri de adversara lor, și din cauza ghinionului au ratat numeroase șanse de-a înscrie, nereușind să egaleze, iar disputa s-a încheiat în cele din urmă cu victoria handbalistelor din Deva la o diferență de șase goluri.
”O înfrângere cu o echipă care anul trecut evolua în Liga Națională, care are ca obiectiv promovarea, nu avea decât o singură înfrângere în acest sezon, în derby-ul cu CSM Bistrița, eu zic că ne-am ținut aproape, doar în prima parte a jocului, iar în partea a doua și pe fondul oboselii, și din cauza faptului că nu avem atâtea soluții pe bancă, unele jucătoare se resimt după accidentările pe care le-au avut. Trebuie să ne recunoaștem înfrânți și să spunem că Devatrans este mai puternică decât noi și au obținut o victorie meritată astăzi la Reșița. Unul din factorii care au dus la această diferență pe tabelă, a fost datorită faptului că, s-a ratat foarte mult, mai ales în situații clare de pe semicerc. Important este să ne concentrăm până la finalul campionatului și să reușim să mai obținem puncte, să ne menținem poziția pe care o avem și de ce nu, ca până la final să mai urcăm în clasament”, a declarat antrenorul Cristian Busuioc.
Universitatea Reșița: Aleaxandra Popescu, Delia Roman, Andra Ioța, Bianca Dospinescu – Beatrice Kovari (1), Adriana Voina (4), Alina Cristea (1), Raluca Buia (6), Irina Munteanu (5), Andrada Stamin (1), Claudia Baldovin (3), Alexandra Mihai (1), Gianina Iung, Alexandra Dinu (3), Laura Dumitrescu.