Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – O serie de spargeri au fost uitate pe străzile Reșiței, iar graficele de lucrări prevăd refaceri inclusiv în luna 1, ziua I. Care lună? Aia de după Paștele Cailor…

Mai multe lucrări au fost abandonate peste tot în municipiu, inclusiv în cartierele aparținătoare. La acest capitol intră Dealul Crucii, Țerova sau Domanul, acesta din urmă fiind, potrivit administratorului public Vasile Paul, cel mai afectat dintre cartierele Reșiței.

„După alimentarea cu apă și canalizare, vorbim despre refacerile pe care trebuia să le facă firma Electrosistem, care avea în sarcina ei această lucrare. Jumătate din drum este impracticabil, au existat o mulțime de adrese de atenționare, iar în momentul de față am pe birou o hârtie prin care firma Electrosistem promite că reia lucrările, spune Vasile Paul, referindu-se la drumul de centură al Reșiței și la cel care asigură accesul spre Țerova. Graficul de eșalonare a lucrărilor începe astfel: luna 1, ziua I. Care lună și care an nu este specificat. Oricum, abia aștept să văd că vor lucra. Probabil că vor lucra foarte, foarte bine, dacă doresc să se recepționeze aceste lucrări“, a avertizat administratorul public.

1 Comment

  1. Stimate domn Vasile Paul
    Se tot vorbeste de Doman, Terova, Dealul Crucii, dar de strada Fagarasului din cartierul Govandari nu ziceti nimic? Trotuarele sunt neterminate, santuri peste tot la stazile laterale, etc…. Aici unde stau de 10 ori mai multi oameni ca la Doman, nu se gandeste nimeni la ei?

Adaugă comentariu