Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luna trecută a relevat faptul că numărul acestui tip de investitori a crescut în judeţ.

Cifrele înregistrate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin arată un reviriment economic judeţean, potrivit numărului de operaţiuni în domeniu. Astfel, în luna iulie a.c., 154 de agenţi economici au decis să-şi înmatriculeze afacerea în Caraş-Severin. Dintre aceştia, după forma juridică aleasă, 60 sunt societăţi cu răspundere limitată.

Pe acest segment se regăseşte şi un element inedit, legat de faptul că cinci cărăşeni sub 35 de ani au hotărât să intre pentru prima dată în mediul economic, beneficiind de scutirile prevăzute în lege, organizându-se ca SRL – debutante. 67 de înmatriculări au reprezentat persoane fizice autorizate, 25 sunt întreprinderi individuale, iar două sunt întreprinderi familiale.

În ceea ce priveşte aportul de capital străin, dublul mediei lunilor anterioare, adică nouă firme cu participare de capital, au fost înmaticulate luna trecută în judeţ. Dintre acestea, câte două sunt din Germania, Austria şi Italia, iar câte una din Franţa, Olanda şi Belgia. Străinii s-au orientat cu precădere spre mediul rural (Pătaş, Bocşa, Măgura, Răcăşdia şi Greoni), ceilalţi patru alegând cele două municipii.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu