ARMENIŞ – Primăria Armeniş are în vedere implementarea a două proiecte pentru promovarea agroturismului.
Fiecare dintre noi are un loc în această lume unde îşi găseşte pacea şi liniştea. Pentru câţiva englezi, un astfel de colţ de rai este cătunul Plopu, aşezat pe valea râului Lung, la 15 kilometri de comuna Armeniş. Aici mai locuiesc în prezent numai două familii, restul gospodăriilor, majoritatea sălaşe, fiind abandonate. Impresionaţi de frumuseţea locului, câţiva străini s-au arătat interesaţi să investească aici.
„În noiembrie şi decembrie 2013, precum şi în februarie 2014, am fost vizitaţi de mai multe grupuri de englezi. Aceştia au venit însoţiţi de o parte din membrii ONG-ului WWF România, care, după cum bine ştiţi, au readus zimbri în pădurile noastre. În urma vizitelor efectuate în teren, englezii au rămas plăcut impresionaţi de pitorescul zonei, dar şi de sălaşele de aici. Deşi la Plopu mai sunt doar două numere de casă, construcţiile în sine există, şi sunt în număr de 35. Pentru că, în general, străinilor le place tot ceea ce este tradiţional şi rustic, englezii s-au arătat interesaţi să sprijine financiar recondiţionarea acestor sălaşe, unde, pe vremuri, oamenii îşi ţineau vitele. Schimbările nu vor fi însă majore, pentru că ideea acestui proiect este aceea de a păstra locuinţele aşa cum au fost ele construite iniţial. Vom interveni atât cât va fi nevoie pentru ca turiştii să poată înnopta în aceste sălaşe. Mai trebuie spus că acest proiect se va realiza şi cu sprijinul localnicilor”, ne-a declarat primarul comunei Armeniş, Petru Vela.
Prin repopularea pădurilor din Armeniş cu zimbri, a apărut oportunitatea practicării agroturismului în zonă. „Încercăm să-i convingem pe oameni că pe lângă agricultură se mai pot ocupa şi de agroturism. Pe această temă am avut, lunile trecute, discuţii cu mai mulţi cetăţeni din localitate, cărora le-a fost prezentată şi forma sub care s-ar putea organiza pentru promovarea acestui tip de turism. Au existat şi întrevederi cu operatori de turism, iar, de curând, am demarat procedurile pentru înfiinţarea unei asociaţii pe plan local cu specific pentru promovarea agroturismului. Oamenii trebuie doar să aibă deschidere pentru un astfel de proiect, pentru că la noi în Armeniş gosodăriile sunt mari, casele au mai multe camere, iar două – trei odăi ar putea fi oricând amenajate pentru primirea oaspeţilor”, a mai precizat Petru Vela.
Roxana Bălan Nafiru