Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Drumurile din România au o hartă a lor, una devenită recent interactivă, cu ajutorul unor studenţi masteranzi la Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timișoara.

Mai exact, fiecare șofer poate consulta acum harta înainte de a pleca undeva, pentru a vedea drumul pe care vrea să-l parcurgă. În același timp, pot fi consultate și părerile șoferilor legate de calitatea șoselei, informaţiile furnizate de aceștia stând, de altfel, la baza clasificării drumurilor.

Și județul Caraș-Severin figurează pe această hartă. Porțiunea din DN 57 Oravița-Nicolinț, de exemplu, face parte din categoria drumurilor rele, cu multe gropi sau neasfaltate, la fel ca și o bucată din DJ 572 Berzovia-Buziaș sau din DN 67 D Pecinișca-Domogled/Valea Cernei. Un alt drum semnalat, poate cel mai prost drum din Caraş-Severin, este DJ 571B Sopotu Nou–Bozovici. Sunt însă și drumuri de calitate excelentă în județ, potrivit aceleiași aplicații, cum ar fi DN 6 Caransebeș-Orșova sau DN 68 Caransebeș-Oțelu Roșu, dar și pe care se poate circula în condiții bune, precum DN 68 Oțelu Roșu-Hațeg, DN 58 Caransebeș-Anina sau DN 58 B Reșița-Gătaia.

Aceasta este doar prima variantă a hărții interactive, datele fiind actualizate până la data de 9 ianuarie 2015. Cei care doresc să o consulte mai amănunțit o pot face aici.

2 Comments

  1. Harta e facuta exclusiv pe baza parerilor oamenilor de pe forum. Daca circulati des pe aceste rute si ati constatat imbunatatiri sau inrautariri ale unora dintre portiunile desenate, sau vreti adaugate si altele, va rog scrieti la comentarii pe site-ul lor. E util pentru cei care vin rar in zona sa stie in ce stare se afla drumurile Resita-Oravita, Resita-Garana sau Moldova Noua-Orsova spre exemplu…

    • Veniti in Valea Almajului sa vedeti drumuri… Asa e cand traiesti intr-o tara ajunsa de atata vreme pe mana unor nemernici!

Adaugă comentariu