REŞIŢA – În pofida promisiunilor oficiale, bătrâna şi nereabilitata cale de rulare a tramvaielor produce şomeri…
Căderea liberă a Prescom-ului şi părerile împărţite legate despre cât de necesare şi agreate sunt tramvaiele în peisajul urban al Reşiţei, au atras o serie de discuţii. În momentul în care administraţia reşiţeană a adus un nou operator pentru serviciul de transport, oficialităţile vorbeau despre un protocol de colaborare încheiat cu acesta, prin care firma se obliga să nu dea afară din oameni cel puţin şase luni.
Şi totuşi, unii dintre angajaţii vechiului Prescom, preluaţi de noul operator, au rămas pe drumuri pentru că li s-au încheiat contracte de muncă doar pe o perioadă de trei luni. Întrebată în legătură cu ce se va întâmpla cu oamenii care lucrează la tramvaie, Ionela Kovacs, directorul punctului de lucru din Reşiţa al societăţii de transport, a precizat că aceştia vor trece la taxat şi la control, chiar şi în condiţiile introducerii noului sistem electronic de validare a călătoriilor.
Cifrele existente însă în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin arată o realitate puţin diferită. Astfel, în 30 iunie, se înscria ca şomer un fost angajat al operatorului de transport, în 31 iulie, alţi nouă, la 1 septembrie, un altul, iar la 30 septembrie, alţi opt. Pentru ca acum, la acest sfârşit de noiembrie, în evidenţele oficiale să fie înscrişi 81 de foşti angajaţi ai Prescom.
Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, spune că într-adevăr a existat un protocol între municipalitate şi operatorul de transport, care însă şi-a încetat valabilitatea în momentul în care societatea a câştigat licitaţia pentru concesionarea serviciului. „Cei care au fost daţi în şomaj au avut tot felul de abateri, dar am înţeles că au şi făcut angajări. Aveau 152 de angajaţi, dar au rămas mai puţini, undeva la jumătate. Noi le-am oferit celor în cauză alternativa de a lucra la Serviciul de Gospodărire, dar până acum niciunul dintre ei n-a venit“, a precizat primarul.
Antoniu Mocanu