Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Turiştii cărăşeni încă aleargă după chilipiruri şi pachete ieftine, iar bilanţul final este neaşteptat.

Fiecare familie decide, în funcţie de bugetul pe care şi-l permite, destinaţia, perioada şi tipul de vacanţă pe care îl va achiziţiona. Însă nu sunt puţini cei care intră pe uşa agenţiilor turistice cu prea puţini bani în buzunar.

„Se menţine, undeva la aproximativ 30% ponderea celor care sunt mai degrabă interesaţi de preţul pe care trebuie să-l plătească pentru sejur decât de destinaţia acestuia sau alte amănunte ale pachetului. Este de datoria tour-operatorului sau a vânzătorului pachetului turistic să explice tot ceea ce comportă o vacanţă ieftină. De fapt, omul ar trebui să-şi schimbe expresia de «vacanţă ieftină» în cea de «vacanţă cu buget corect». Asta pentru că un pachet de cazare cu demipensiune poate deveni, la final, mai ieftin pentru bugetul familiei respective decât unul care conţine doar cazare sau cazare şi transport“, a explicat Daniel Laţcu, managerul unei agenţii turistice.

Poate părea paradoxal, însă există şi turişti care au aflat pe pielea lor că unele vacanţe ieftine costă, de fapt, mai mult, după ce au fost nevoieţi să facă şi cumpărături pe care nu el aveau în plan.

„Diferenţa este sesizabilă, în aceste zile, când turiştii vin la agenţii solicitând vacanţe ieftine, gândindu-se la o sumă de 95 de euro, pe când cel mai ieftin pachet – transport şi cazare pentru zece zile – este de minim 180 de euro. Asta înseamnă că turistul se îngrijeşte de cele trei mese zilnice, prosoapele le aduc de acasă, nu se schimbă lenjeria etc. Cât despre un buget mediu pe care l-ar putea pregăti în aceste zile o familie de doi adulţi, acesta ar fi cuprins între 560 – 600 de euro, transport, cazare la hotel de trei stele şi mic dejun inclus. În prezent cea mai ieftină şi mai apropiată destinaţie externă rămâne Grecia“, a mai explicat Laţcu.

Adaugă comentariu