Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Simpozionul se adresează elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul tehnic preuniversitar.

Colegiul Tehnic Reşiţa, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, va organiza, pe data de 11 mai, cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului Naţional Edmond Nicolau.

Acesta vizează valorizarea şi promovarea exemplelor de bună practică, ce ilustrează creativitatea şi inovarea în învăţământul tehnic preuniversitar, ca factor cheie pentru dezvoltarea competenţelor personale, profesionale şi sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieţii. Manifestarea se va desfăşura sub genericul „Impactul noilor tehnologii şi învăţământul tehnic românesc“.

Simpozionul se adresează elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul tehnic preuniversitar, dar şi părinţilor, agenţilor economici şi altor membri ai comunităţii locale. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 9.00, în Amfiteatrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, iar activităţile pe secţiuni la Colegiul Tehnic Reşiţa.

Lavinia Predescu