Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Liceul Teoretic „Traian Doda“ din Caransebeş va găzdui două concursuri interjudeţene.Ajuns la cea de-a V-a ediţie, concursul Simbol şi inovaţie este organizat în cadrul Programului Mondial Eco Şcoala şi se adresează elevilor creativi din învăţământul primar şi gimnazial.

Se desfăşoară în perioada 1 februarie – 1 martie şi urmăreşte valorificarea materialelor refolosibile, stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare, promovarea istoricului, tradiţiei şi legendelor mărţişorului şi promovarea parteneriatului prin realizarea unei publicaţii şcolare cu creaţii artistice.

Pentru acest concurs, tinerii vor confecţiona mărţişoare din materiale refolosibile, vor realiza felicitări de Mărţişor şi vor compune eseuri, legende şi poezii. Cel de-al doilea concurs, „Pământul în ochi de copil“ a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi se adresează elevilor din clasele I-VIII. Se desfăşoară sub egida Seminarului „Didactica Internaţional“, având ca temă ocrotirea şi protejarea mediului înconjurător, dar şi dezvoltarea dragostei pentru natură.

Competiţia se desfăşoară în perioada 1 aprilie – 31 mai şi are ca obiectiv intensificarea colaborării între şcoli, promovarea prin creaţii literare şi desene, angajarea elevilor privind educaţia cetăţenilor în ecologia mediului şi cultivarea disponibilităţii artistice. În cadrul concursului tinerii vor participa la secţiunea de creaţii literare „Glasul pământului“ şi la secţiunea de pictură „Pământul în culoare“. Cele două concursuri interjudeţene sunt organizate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic, Garda de Mediu Caraş-Severin şi Centrul Carpato-Danubian de Geologie România.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu