Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Delegaţii din patru state s-au reunit, în 29 iunie, în palatul administrativ municipal din Reşiţa, pentru planuri de viitor.O delegaţie reşiţeană condusă de primarul Mihai Stepanescu a fost, în 29 iunie, gazda unor parteneri din Franţa, Italia şi Serbia, veniţi aici în calitate de invitaţi speciali ai Zilelor Reşiţei, dar şi pentru a demara sau continua diverse parteneriate.

Delegaţia franceză a fost condusă de viceprimarul Caen-ului, Jean Notary, care a prezentat atuurile oraşului în fruntea căruia se află, vorbind despre industria alimentară, dar şi despre cea de maşini, care se numără printre caracteristici. Acesta a spus că localitatea a primit, de curând, o distincţie pe care statul francez nu a mai acordat-o decât altor două oraşe, ceea ce le face o onoare deosebită. În acest context, oficialul a reiterat deschiderea pentru o înfrăţire cu Reşiţa.

La întrunire au participat şi reprezentanţi ai oraşelor Pessaro şi Loretto, din Italia, sub conducerea lui Roberto Sarti, preot al Catedralei din Pessaro, care a vorbit despre multiculturalitate, Marco Signoreti, consilier pe probleme de învăţământ, din cadrul Primăriei din Pessaro, şi preotul Giorgio Paulini, din Loretto. Din partea Serbiei, la eveniment au participat viceprimarii Dragan Paunovic, din Veliko Gradişte, şi Gordana Bulatovic, din Kikinda, localităţi pe care primarul Reşiţei le-a prezentat drept mai vechi parteneri şi cu care municipiul a încheiat protocoale de înfrăţire.

Evenimentul a fost unul plin de cordialitate, oficialii străini manifestându-şi deschiderea spre continuarea parteneriatelor deja încheiate cu municipiul de pe Bârzava, arătându-se disponibili spre noi proiecte cu finanţare europeană care ar putea aduce beneficii pentru toate părţile implicate. În final, primarul Stepanescu a înmânat membrilor delegaţiilor diferite daruri cu însemnătate simbolică pentru Reşiţa, gestul fiindu-i întors de oficialii străini.

Antoniu Mocanu