Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Viaţa lui Antim Ivireanul, pusă în scenă în anul omagial al împlinirii a 300 de ani de la moartea sa, în piesa „Calea adevărului”, jucată de Compania de Teatru „Civic Art” la Palatul Cultural.

Când a văzut lumina zilei nu se ştie exact. Dar se ştie că turcii l-au luat în robie de copil, că a fost eliberat şi a trăit pe lângă Patriarhia Ecumenică, apoi a ajuns în Moldova şi mai apoi în Ţara Românească, fiind chemat de domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Mult a iubit sfântul cartea. „Fiecare literă, fiecare cuvânt trebuie să-l aducă pe credincios pe calea adevărului. Erau vremuri când nu existau cărţi, căci pagânii le ardeau iar preoţii învăţau pe de rost slujbele”, gândea cel care a fost ales episcop de Vâlcea şi mai târziu mitropolit al Ungro-Vlahiei. Multe cărţi au vazut lumina tiparului prin strădania frunţii sale şi cu susţinerea lui Brâncoveanu.

Dar turcii dau năvală şi parcă visul doamnei ţării prevesteşte a rău. Câteva nopţi la rând i s-a arătat în vis cum domnul ţării e târât de turci spre Ţarigrad. Numai că Brâncoveanu a vrut mereu liniştea ţării şi netulburare din partea Porţii. Sfântul însă vrea luptă, căci turcii pradă, jefuiesc şi cotropesc. Trădatu-l-a sfântul pe cel ce i-a pus cârja arhierească-n mână? Cine poate şti… Iată-l caterisit pentru răzvrătire de patriarhul ecumenic al Constantinopolului. Şi iată-i mai apoi pe amândoi, domnul ţării şi slujitorul Preaînaltului, plătind cu viaţa pentru dragostea de ţară.

Despre Sfântul Antim Ivireanul vorbesc şi astăzi cărţile ieşit de sub tipar prin sudoarea frunţii lui şi cu ajutorul lui Brâncoveanu. De la Sfântul Antim ne-a rămas rugăciunea sa pentru ţara pe care a iubit-o până la sacrificiul suprem. „Îndură-Te Doamne de neamul românesc, revarsă mila Ta asupră-i şi ajută-l să-şi găsească calea”, o rugăciune pe care parcă ieri ar fi rostit-o. Dar şi ruga către Cel de Sus pentru fiecare dintre noi. „Luminează ochii sufletelor noastre şi aprinde-n noi văpaia dragostei Tale şi ne învredniceşte să Te ascultăm aici, în această viaţă ticăloasă şi plină de scârbe. Iar în viaţa cealaltă să te slăvim în vecii nesfârşiţi”, zise Sfântul şi plecă din viaţa aceasta spre vecii nesfârşiţi. Noi mai avem de dus viaţa asta într-o ţară pentru care alţii şi-au dat viaţa, iar mulţi dintre noi o părăsim fără să ne uităm în urmă. O fi bine? O fi rău? Cine poate spune…?

 

Adaugă comentariu